Pe 26 septembrie, de la baza spatiala Plesetsk, de acolo de unde se desfasoara marea majoritate a zborurilor de natura militara, Rusia a lansat cel de al treilea satelit EKS.
Ca si intrecut a fost folosita o racheta Racheta Soyuz 2.1b cu o treapta de propulsie Fregat M.
Cosmos 2541 a fost transportat, ca si predecesorii, intr-o orbita de tip HEO 1645 km x 38536 km x 63.8 grade inclinatie.
Sistemul de aparare antiracheta rusesc, ale carui inceputuri dateaza din timpul URSS, a fost intotdeauna o destinatie critica pentru securitatea tarii.
Componenta clasica terestra, constand intr-o retea extinsa de radare de sol, era completata si de o componenta spatiala care trebuia sa asigure detectia timpurie, din spatiu, a oricarei amenintari: rachete balistice lansate pana la altitudinea de 1000 de km, sateliti in orbite mai joase, bombardiere strategice insa si arme de ultima generatie cum sunt vehiculele hipersonice; nu in ultimul rand, asigurarea unor linii de comunicatii speciale in cazul unui conflict nuclear sau urmarirea din spatiu a oricaror obiecte (deseuri orbitale sau obiecte venite din spatiu) ce zboara pana la altitudinea orbitei GEO, ceea ce il transforma intr-un instrument valoros si pentru mai noile aplicatii de tip SSA (space situational awareness).
La inceput sistemul s-a numit OKO (in limba romana ochi), avand primul satelit lansat in 1972 si devenind complet operational in 1978. El avea in componenta doua tipuri de sateliti: unii zburand in orbite Molniya, iar altii in orbite geosincrone, respectiv versiunile US-K si US-KMO.
Ca in cazul tuturor constelatiilor de acest fel, intinse pe zeci de ani, era nevoie de o intretinere periodica a serviciului, pe masura ce vechii sateliti ieseau din uz, ei fiind inlocuiti de noi platforme.
Dupa caderea URSS, la fel ca si la Glonass, pe fondul problemelor financiare ale tarii, sistemul si-a pierdut o parte din capacitate. Ultimul satelit OKO a fost lansat in 2012 si s-a defectat prematur, in 2014.
In 2000 incepea dezvoltarea noilor sateliti EKS (Edinaya Kosmicheskaya Sistema), insa contractul cu RKK Energiya (pentru platforma de baza) si un consortiu format din TsNII Kometa, LOMO, NPO Orion, NPP Pulsar si RNII Elektrostandart (instrumentatie) era semnat abia in 2007.
EKS este derivat din platformele comerciale Yamal si au cel mai probabil propulsie ionica. Durata de viata este estimata la nu mai putin de 15 ani.
Senzori uv, in infrarosu si optici, scaneaza in continuu oferind date calculatorului de bord, acolo unde se face detectia (o schimbare fata de vechea constelatie care trebuia sa descarce datele la sol, ulterior fiind nevoie de procesare). Procesul de detectie este astfel mult mai rapid, undeva la 25 de secunde dupa cum afirma producatorul.
EKS poate urmari din spatiu deseuri orbitale ce zboara pana la altitudinea orbitei GEO.
Gratie agilitatii satelitului, toate aceste tinte pot fi urmarite pe termen lung, atata timp cat exista vizibilitate directa. Teoretic patru sateliti de acest fel pot monitoriza in permanenta continentul nord american si completati de 2-3 platforme geostationare ar putea atinge acoperire globala.
Primul satelit al seriei de 10 anuntate de Rusia a fost lansat in 2015, practic la 8 ani de la semnarea contractului cu industria de profil.
Al doilea satelit a fost lansat 2 ani mai tarziu, in mai 2017.
Rusia isi intareste sistemul de aparare antiracheta
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20151120132649
Sistemul rusesc de aparare antiracheta primeste un nou satelit din clasa EKS
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20170527133830
Credit Roskosmos