Falcon Heavy, o racheta inaintea timpului sau. Partea 1. La al treilea zbor, spre certificare
04-07-2019 23:23
In urma cu cateva zile, pe 25 iunie, am asistat la o noua misiune a celei mai puternice rachete disponibila pe piata la momentul actual, Falcon Heavy.
Zborul este al treilea si vine la scurt timp de la lansarea precedenta (din 11 aprilie). Reamintim ca debutul lui Falcon Heavy avusese loc anul trecut, pe 6 februarie.

Toate incercarile s-au desfasurat de la complexul LC 39A din Cape Canaveral si cum vorbim de o racheta compusa din 3 trepte intai ale lui Falcon 9, pentru recuperare s-au folosit atat platforma marina ‘Of Course I Still Love You’ cat si cele doua zone de aterizare special create, Landing Zones 1 si 2 (LZ-1 si LZ-2).

Asa cum anuntase inca de la inceput, Elon Musk s-a tinut de plan si, in pofida faptului ca din punct de vedere economic racheta nu si-a atins nici pe departe potentialul, dimpotriva, a zburat mult sub capacitatea teoretica, cele trei zboruri necesare pentru prima categorie de certificare in programul spatial american, au fost bifate in cel mai scurt timp posibil, facand din SpaceX principalul jucator si in acest segment.

Compania si-a asumat costurile lor si a incercat sa le foloseasca atat ca teste practice pentru echipamentele dezvoltate cat si ca instrument de mediatizare, dupa principiul ca cea mai buna reclama ramane sa arati de ce esti capabil la modul concret.
Dupa ce in februarie anul trecut SpaceX dadea lovitura, reusind printr-un exercitiu de marketing extrem de ingenios, sa monopolizeze atentia mapamondului, atunci cand Elon Musk si-a trimis propria masina in spatiu, departamentul de vanzari a trecut la treaba, insa, poate si datorita ciclicitatii pietei si a timpului relative scurt (vorbim doar de 1 an), numarul si natura clientilor atrasi a ramas totusi la un nivel modest.



In zborul din aprilie spre exemplu, am avut la bord un singur satelit telecom, Arabsat 6A. E adevarat unul masiv de 6.4 tone, insa nu trebuie sa uitam ca Falcon Heavy poate transporta pana la 26 de tone in GTO.
Practic, judecand lucrurile foarte simplist (in realitate sunt si alte aspecte care trebuie luate in consideratie), chiar si o Falcon 9 Block 5 ar fi fost suficienta pentru aceasta misiune.



Zborul de saptamana trecuta nu a aratat nici el mai bine din punct de vedere al incarcaturii (24 de sateliti mici, cu o greutate totala de 3.7 tone), insa a avut cel putin cateva elemente tehnice mai complexe.
A fost prima lansare de noapte pentru Falcon Heavy si a durat 3 ore si 34 de minute, ceea ce il face a doua misiune ca durata dupa zborul lui Starman. Atunci au fost 3 activari ale treptei a doua pe parcursul a ceva mai mult de 6 ore, acum am avut chiar 4 secvente pornit-oprit.

Solicitarile termice si mecanice au fost mult mai intense, racheta executand mai multe manevre pentru plasarea pasagerilor in mai multe traiectorii orbitale: 300 km x 860 km x 28.5 grade inclinatie, apoi 720 km x 720 km x 24 de grade inclinatie, urmat de 6000 km x 12000 km x 42 de grade inclinatie. Aflata deja la altitudine MEO, treapta a doua a rachetei a mai plutit in spatiu cateva ore, inainte de a fi pregatita corect de inginerii de la sol pentru abandon pe orbita.

Pentru ca am amintit aceste orbite diferite, trebuie sa facem referire bineinteles si la consumul energetic indus de acest delta-v ridicat, care au facut ca partea centrala a treptei intai sa revina la nu mai putin de 1245 km de locul de lansare (precedentul record era de 965 km de la lansarea lui Arabsat 6A).
Din aceste cauze am asistat si la o ratare a barjei, pierzandu-se din pacate un propulsor complet nou (un risc asumat de altfel de Musk, care a spus ca sunt 50% sanse de reusita), insa au fost si aspecte pozitive aici: celelalte doua boostere, reconditionate la numai 74 de zile dupa lansarea Arabsat 6A, au ajuns cu bine la sol si pentru prima data s-a reusit pentru prima data prinderea in plasa a conului protector al rachetei.
Intr-un continuu proces de modernizare in ultimele luni, nava Mr. Steven, intre timp rebotezata GO Mr. Tree, plecase cu 48 de ore inaintea lansarii pentru a putea fi prezenta la punctul de intalnire.
Schimbarea de nume a fost de bun augur, dupa cum aminteam, jumatate din conul protector al rachetei cazand in plasa pregatita special pentru acest exercitiu. Cealalta jumatate nu a putut fi salvata de contactul cu apa sarata, insa si ea a fost recuperate si dupa ce va fi reconditionata, va fi folosita din nou.



In secventa video urmatoare, o simulare a desfacerii capsulei protectoare:


 
Zborul STP-2 a fost finantat de programul Space Test Program al Departamentului Apararii. Asa cum spune si numele a fost compus dintr-o serie de experimente militare, insa pe langa ele au fost acceptate si cateva civile. Dupa o reducere de cost de la 185 de milioane de dolari cat s-a cerut initial, la 160 de milioane (adica jumatate din costul platit in mod normal concurentei ULA pentru o astfel de misiune), US Air Force a fost de acord sa isi incarce experimentele la bordul lui Falcon Heavy, chiar si intr-o versiune reconditionata.
Miza pe termen lung este demonstrarea fiabilitatii acestei complexe masinarii pentru misiuni de securitate nationala si bineinteles, scaderea pretului de lansare.


Vom continua.



Primul zbor Falcon Heavy, dintr-o alta perspectiva (partea 1)
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20180208133627

Primul zbor Falcon Heavy, dintr-o alta perspectiva (partea 2). Elon Musk, eroul
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20180209162552

Primul zbor Falcon Heavy, dintr-o alta perspectiva (partea 3). SpaceX versus NASA?
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20180212140502

Primul zbor Falcon Heavy, dintr-o alta perspectiva (partea 4). Lansarea
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20180216142905


Credit SpaceX

jQuery Menu by Apycom