Arianespace incearca sa recupereze timpul pierdut in timpul protestelor din Guiana Franceza
22-05-2017 01:13

Arianespace incearca sa recupereze timpul pierdut in timpul protestelor din Guiana Franceza, lansand pentru a doua oara in decurs de doua saptamani

O racheta Soyuz STA, echipata cu modulul auxiliar de propulsie Fregat M, a fost lansata joi 18 mai de la baza spatiala din Kourou, Guiana Franceza. Aceasta vine la doar doua saptamani dupa o lansare Ariane 5, care marca sfarsitul protestelor ce au paralizat pentru o buna bucata de vreme provincia franceza.


A fost a cincea lansare a anului pentru Arianespace si cea cu numarul 17 pentru racheta medie Soyuz, versiunea europenizata, care este operata acum din Kourou.
Dupa un zbor de 5 ore si 18 minute, cu doua activari ale treptei auxiliare de propulsie, pasagerul, satelitul SES 15, a fost plasat intr-o orbita GTO 2200 km x 31300 km x 6 grade inclinatie.
A fost si o premiera pentru ca, desi alti 40 de sateliti SES au mai fost lansati pana acum de Arianespace, nici unul nu a zburat cu Soyuz.
SES 15 va fi plasat la 129 de grade longitudine vestica, acolo de unde va acoperi timp de 15 ani America de Nord, Mexicul si America Centrala. Timp de 6 luni va fi manevrat pentru a ajunge la pozitia finala, urmand sa devina operational undeva la sfarsitul lunii decembrie.
Construit de Boeing Satellite Systems in El Segundo, California, pe platforma 702 SP, satelitul, stabilizat triaxial, cu masa de 2.3 tone si dimensiuni 6 m x 3 m x 2 m, vine echipat cu doua panouri solare ce pot genera minim 8 kW, suficient pentru alimentarea echipamentului de telecomunicatie (transpondere in banda Ku si Ka, dar si instrumentatie folosita de FAA pentru aviatie pe segmentul WAAS, o extensie a sistemului de pozitionare GPS), dar si a propulsiei electrice care este instalata la bord.
De subliniat ca acest satelit nu are si propulsie conventionala ci este in totalitate controlat de motoare ionice.


Pe aceeasi tema:

Greva din Guiana Franceza s-a terminat, Arianespace a revenit la programul normal de lansari
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20170512150411


Credit Arianespace/SES

jQuery Menu by Apycom