Miercuri 24 august am avut parte de o noua lansare de noapte din Kourou, centrul operatiunilor spatiale pentru compania europeana Arianespace. Dupa o amanare de doua zeci de minute (initial ora programata era 21:55 GMT, dar in final s-a zburat la 22:16 datorita unei verificari de ultim moment care a oprit secventa automata), racheta Ariane 5 s-a ridicat de pe rampa de lansare a complexului ELA 3.
Asa cum ne-a obisnuit de peste 10 ani, de cand zborurile sale se incadreaza intr-o rutina absoluta facandu-ne sa uitam complexitatea sistemelor pe care le implica, Ariane 5 a executat si de aceasta data o misiune perfecta, plasand doi sateliti de telecomunicatie intr-o orbita GTO cu caracteristicile 250 km x 35879 km x 6 grade inclinatie. Clientul, unul traditional pentru Arianespace: Intelsat care are o colaborare cu compania europeana de peste 30 de ani (primul satelit Intelsat lansat din Kourou a fost in 1983) si care a bifat acum, in urma acestei misiuni, 58 de sateliti lansati in aceasta colaborare.
Cei doi sateliti de la bord, Intelsat 33e si respectiv Intelsat 36 s-au separat de treapta superioara a rachetei dupa 28 de minute si 47 de secunde si respectiv dupa 41 de minute si 50 de secunde. Ulterior aceasta a manevrat pentru a iesi din orbita GTO si pentru a reintra in atmosfera, resturile sale cazand in ocean.
Acesta a fost zborul cu numarul 87 pentru Ariane 5 si cel cu numarul 57 pentru versiuna sa cea mai puternica, ECA (toate reusite exceptand zboru de debut din 2002). Totodata, misiunea, cu indicativul VA232, a adus si un nou record pentru masa transportata intr-o orbita GTO de o racheta Ariane 5: 10735 kg a fost masa cumulata a celor doi sateliti Intelsat.
Vechiul record era doar cu 5 kg mai mic, insa desi diferenta poate parea mica nu trebuie sa uitam ca vorbim de orbita geostationara si nu de orbita joasa, efortul fiind mult mai insemnat.
Cu ultimele modificari tehnice, suntem deja la peste o tona distanta de specificatiile obisnuite ale lui Ariane 5 ECA, singura racheta din lume capabila sa lanseze sateliti geostationari de telecomunicatie de dimensiuni mari (masa cumulata de 9.6 tone).
Ariane 5 este de altfel si principalul pilon de profit al lui Arianespace, celelalte doua lansatoare de clasa medie (Soyuz) si mica (Vega), acoperind o parte mult mai mica din piata, atat ca valoare contractuala cat si ca numar de zboruri.
Anul trecut compania Arianespace, fondata in 1980 la Evry, langa Paris, si care are acum actionari din peste 10 tari europene, a raportat incasari de peste 1.4 miliarde de euro.
Sa aruncam o privire si la cei doi sateliti din acest zbor. Chiar daca amandoi poarta numele Intelsat, ei sunt fundamental diferiti.
Intelsat 33e este al doilea satelit din cei sapte care vor compune pe viitor sistemul Epic al lui Intelsat. Despre debutul sistemului am vorbit in trecut, intr-un articol publicat pe site.
Debutul sistemului Epic pentru Intelsat si al saptezecilea succes Ariane 5
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20160202135721Intelsat 33e este un satelit construit de Boeing pe platforma lor 702 MP, urmand sa intre in serviciu (dupa ce va atinge pozitia geostationara si va trece testele preliminare pe orbita) la 60 de grade longitudine estica, de unde va deservi Europa, Orientul Mijlociu, Africa si regiunea Asia-Pacific.
Intelsat 33e cantareste 6.6 tone si are gabaritul de 7.9 m x 3.8 m x 3.2 m. Vine echipat cu 20 de transpondere in banda C, 249 de transpondere in banda Ku si 1 transponder in banda Ka, al caror consum este acoperit de doua panouri solare ce pot dezvolta minim 13 kW.
Durata sa de viata garantata de producator este de 15 ani.
Intelsat 36 este un satelit mai mic, doar 3.2 tone si dimensiunile de 5.2 m x 3.1 m x 3.4 m.
A fost construit in Palo Alto de SSL (Space Systems/Loral) pe platforma SSL 1300. Va fi plasat la 68.5 grade est de unde va opera alaturi de Intelsat 20, pentru Africa sub-Sahariana si pentru sudul Asiei, tot pentru o perioada de 15 ani. La bord sunt 34 de transpondere in banda Ku si 10 in banda C.
Mai multe detaliii tehnice despre cei doi sateliti pe pagina Intelsat
http://www.intelsat.com/wp-content/uploads/2016/08/5533-IS-36-1.pdf
http://www.intelsat.com/wp-content/uploads/2016/08/5533-IS-33e.pdf
Credit Arianespace