Dupa o pauza de patru ani Rusia lanseaza un nou satelit Glonass K
02-12-2014 13:03
Rusia a lansat duminica 30 noiembrie, un nou satelit de tip Glonass K, dupa o pauza de aproape patru ani de la precedentul zbor de acest fel. Reamintim ca prototipul constelatiei K a fost pus pe orbita in februarie 2011 si de atunci a fost permanent in teste, niciodata operational.

Amanarea lansarii acestui al doilea satelit Glonass K (lansare care normal ar fi trebuit sa se produca in decursul lui 2012) a alimentat speculatiile ca ar putea fi vorba de probleme tehnice la aceasta noua platforma cu care lucreaza Roskosmos.

Noul satelit, cu numele Cosmos 2502, a fost lansat singur la bordul rachetei Soyuz 2 1b, desi aceasta este capabila sa puna pe orbita doi sateliti de acest fel. Acest lucru era insa de asteptat pentru ca discutam despre o noua platforma de test si nu de o operatiune de extindere a constelatiei Glonass cand s-ar fi putut justifica o lansare dubla.

Glonass si GPS-ul american sunt in acest moment singurele sisteme de navigatie prin satelit cu acoperire globala, si dincolo de partea economica, dezvoltarea lor este impulsionata de componenta strategica pe care o au pentru cele doua tari (ne referim aici la interconectarea cu sistemul de rachete balistice ICBM sau cu alte sisteme militare de ultima generatie). Intr-o lume tot mai nesigura si in lumina evenimentelor de anul acesta, aceste sisteme pot asigura tocmai mentinerea acestui echilibru fragil si posibilitatea unui dialog diplomatic.

Revenind la componenta tehnica a lui Glonass, trebuie sa spunem ca Rusia mizeaza deocamdata pe vechea platforma Glonass M, sateliti lansati in mod normal la bordul rachetei Proton M, insa spera sa treaca cat mai curand la versiunea superioara K (sateliti mai mici, cu o durata de viata mai lunga, mai ieftini, mai performanti si care pot fi lansati cu ajutorul lui Soyuz).
Este un calcul pragmatic pe care Rusia pare ca l-a inteles si vrea sa il aplice in cazul lui Glonass, desi traditional programul spatial rusesc putea fi caracterizat prin cantitate si mai putin prin solutii tehnice sofisticate. Cand vorbim de o constelatie cum e Glonass-ul insa, lucrurile se schimba pentru ca este vorba de un numar mare de lansari ale caror costuri insumate pot deveni o povara pe termen lung.

In incheierea acestui articol trebuie sa spunem ca satelitii de test au fost delimitati formal de cei operationali prin indicativul K1 (cei operationali urmand sa poarte numele de K2). Ei sunt construiti de ISS Reshetnev pe o platforma noua Ekspress-1000A, nepresurizata, stabilizata triaxial si cantarind putin sub o tona. Pe langa semnalele clasice de navigatie ei furnizeaza si servicii auxiliare in programul Cospas-Sarsat pentru alerta in situatii de urgenta.



Sistemul rusesc de navigatie prin satelit Glonass ajunge la generatia K
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20110228062345
Despre sistemele de navigatie prin satelit:
http://spacealliance.ro/qa/?qa=14/ce-sisteme-de-navigatie-prin-satelit-exista-astazi

Credit Roskosmos


jQuery Menu by Apycom