Discutam in prima parte a articolului publicat la mijlocul lunii mai, despre problema rivalitatii dintre SUA si China, de acum la vedere, fara alte cosmetizari diplomatice.
Si cum era de asteptat, competitia se desfasoara inclusiv la cel mai inalt nivel, in industria spatiala. Pentru ca intotdeauna spatiul a prezentat o fascinatie pentru publicul larg, devenind un instrument eficient al propagandei politice in incercarea de a mobiliza o natiune, dar si pentru ca astazi aplicatiile spatiale se leaga intrinsec de interese militare si geopolitice, China face eforturi mari pentru a ajunge din urma vechile super puteri Rusia si SUA.

In ultimii ani este evidenta o intensificare si o diversificare a programului spatial chinez, insa modul lor de lucru, lipsit de transparenta, de multe ori riscant, strict guvernat de interesul propriu si fara sa se ia in calcul aspecte colaterale (cum a fost episodul comentat in prima parte a articolului, cand treapta intai a unei rachete chinezesti a ratat de putin orasul New York), spionajul industrial si agresivitatea, a atras Chinei o reputatie negativa si i-a condamnat in anii trecuti la o izolare, care tinde acum sa devina si mai adanca dupa episodul epidemiei din acest an.

China este practic exclusa din colaborarile internationale din domeniu (ISS, viitorul Lunar Gateway, misiuni comune interplanetare etc) si trebuie sa se bazeze numai pe resursele sale, atat materiale, cat si in ceea ce priveste capabilitatile tehnice. Ramane de vazut in ce masura va fi afectata tara de reconfigurarea intereselor strategice americane, europene si ale Commonwealth-ului (relocarea fabricilor din China pe teritoriul national si scaderea dependentei de ea in domeniile strategice).
Guvernul de la Beijing este hotarat sa lupte pentru a impiedica scaderea exporturilor sale, dar nu are o misiune usoara, iar bugetul spatial pe urmatorii ani ar putea avea si el de suferit.
Insa dincolo de bani, deconectarea de la fluxul international de noi tehnologii, intr-o perioada in care omenirea este la un pas sa inceapa o faza accelerata de explorare dincolo de orbita Pamantului, spre planete si asteroizi, este o problema  inca si mai mare - un aspect de care este constient orice manager din domeniul spatial si care stie, ca indiferent de impulsul financiar, cea mai importanta resursa ramane cea umana.

Incheiem aceasta scurta paranteza si ne vom uita la cele doua lansari din aceasta perioada prin care China incearca sa raspunda activitatilor spatiale americane, mai ales dupa succesele recente: recuperarea capabilitatii de a lansa echipaj uman de pe teritoriul SUA si continuarea in ritm alert a primei megaconstelatii, care va schimba dramatic din punct de vedere tehnologic secolul 21.

Pe 29 mai, de la baza Xichang, am asistat la lansarea unei noi perechi de sateliti XJS.
Inca de la debutul programului in 2018, autoritatile de la Beijing au pastrat discretia in privinta platformelor, anuntandu-le simplu ca platforme de observare a Pamantului. Satelitii cu indicativele G si H sunt construiti de Shanghai Engineering Center for Microsatellites si National University of Defense Technology, cu capabilitati de comunicare intre ei. Ei au fost plasati intr-o traiectorie 467 km x 486 km x 35 grade inclinatie, de o racheta CZ 11. Acesta a fost al noualea zbor al acestui tip de lansator.

Pe 31 mai, o racheta CZ 2D a ridicat pe orbita din Jiuquan, satelitii Gaofen 9 02 si Head 4.
Asa cum spune si numele, Gaofen 9 02 este a doua platforma din clasa Gaofen 9 (prima lansata in 2015). Ca si precedentul, un satelit de tip remote sensing, el va zbura intr-o orbita polara 617 km x 664 km x 98 de grade inclinatie.
China a incercat sa unifice, dupa modelul european, sistemul sau de observatie a Pamantului sub denumirea generica de CHEOS (China High-definition Earth Observation System), Gaofen 9 fiind doar o clasa a acestui sistem.
Head 4 este al patrulea satelit al constelatiei AIS (Automated Identification System) operate de compania privata chineza HEAD Aerospace. Sistemul AIS permite monitorizarea din spatiu a deplasarii navelor si este folosit de multe tari. Satelitii HEAD sunt construiti de SAST (Shanghai Academy of Spaceflight Technology), cantaresc 45 de kg si au o durata de viata de cativa ani.

Cu aceste doua lansari, China reuseste sa ajunga la 12 zboruri in 2020, adica 30% din numarul lansarilor la nivel global. 2 dintre ele insa, au esuat.
SUA are in acest moment o cota de 14 lansari, adica 35%. 13 dintre ele au fost reusite, exceptie face doar incercarea LauncherOne a celor de la Virgin.
Rusia a ajuns la o cota de 7 zboruri, adica 18%.
Aceste numere sunt insa relevante doar pana la un punct: valoarea unui program spatial se masoara in multi alti indicatori: cantitatea si calitatea resursei umane si legatura cu sectorul academic, buget, complexitatea programelor in derulare si a intentiilor de viitor, numarul de companii, valoarea lor de piata si veniturile generate etc.
Din acest punct de vedere putem spune ca totusi China mai are destul de recuperat inainte sa puna in discutie vechea ierarhie spatiala.

 

Lasati China sa doarma. Partea 1
http://spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20200513034926

Credit CNSA