AEHF 5
21-08-2019 13:00
Al cincilea si totodata penultimul satelit al seriei AEHF (Advanced Extreme High Frequency Satellite) a fost lansat pe 8 august de o racheta Atlas 5 de la complexul 41 al bazei spatiale Cape Canaveral.
Ca si la precedenta lansare, s-a folosit configuratia 551. Am avut parte de un zbor de 5 ore si 40 de minute pentru plasarea satelitului intr-o orbita GTO.

El vine sa intareasca sistemul cu un nou nod de comunicatie dupa AEHF 1 (lansat in 2010), AEHF 2(lansat in mai 2012), AEHF 3 (lansat in septembrie 2013) si AEHF 4 (lansat in octombrie 2018).
Cei patru sunt localizati la 4 grade longitudine estica, 67.5 grade longitudine vestica, 152 de grade longitudine estica si respectiv 105 grade longitudine vestica.
AEHF 5, care mai are inca de manevrat pana la pozitia finala, va fi probabil plasat intre AEHF 1 si AEHF 3, urmand sa preia traficul uneia din cele mai incarcate zone, Orientul Mijlociu.

AEHF 5 a costat peste un miliard de dolari, insa costul, chiar daca mare este in scadere fata de primele platforme, fiind vorba de o prelungire si o renegociere a contractului initial, din pricina intarzierilor din noul program T-Sat.  El este impartit intre guvernul SUA si partenerii din program (Canada, Olanda si Regatul Unit).

AEHF 5 a fost insotit in acest zbor de un Cubesat 12U, TDO, dezvoltat de US Air Force pentru a testa tehnologii de ultima generatie pentru monitorizarea de pe orbita a deseurilor orbitale.

AEHF (Advanced Extremely High Frequency) inlocuieste vechiul program Milstar (Military Strategic & Tactical Relay) derulat de SUA intre 1994 si 2003. Platforme Lockheed Martin A2100M cu partea de comunicatie dezvoltata de Northrop Grumman, satelitii AEHF, care cantaresc 6.1 tone, asigura comunicatii securizate de date intre segmentul aerian, maritim sau cel de sol in teatrele de operatiuni militare, indiferent de conditiile de functionare, fiind rezistent la orice incercari de blocaj/interferente care ar pune in dificultate orice alt satelit civil.
 


Atlas 5 lanseaza satelitul militar american Advanced Extremely High Frequency (AEFH-2)
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20120510003636
4 din 6
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20181029145009


Credit ULA


jQuery Menu by Apycom