In acest fel au sunat cele mai multe stiri despre soarta telescopului spatial Spitzer, ce au aparut zilele trecute in presa. Pornite de la declaratiile lui Paul Hertz, directorul diviziei de astrofizica a NASA, cea care are in grija misiunea Spitzer, in care acesta a lasat sa se inteleaga ca agentia cauta finantare externa, fiind deschisa unui parteneriat cu un investitor privat, ele pun in discutie un subiect mai vechi: intr-un domeniu foarte costisitor cum este explorarea spatiala, NASA, al carei buget a ramas fixat in ultimii ani in jurul acelorasi valori, are de indeplinit asteptari din ce in ce mai mari.

Vechiul slogan al NASA (better, faster, cheaper) este readus in actualitate, un paradox dupa regulile de management actuale si cu atat mai greu de pus in practica date fiind specificitatile industriei spatiale, asa cum vom explica mai traziu.
Una din provocari este chiar aceasta: pentru a face loc noilor misiuni, continuarea vechilor misiuni este pusa in discutie, desi, de foarte multe ori ele sunt inca (partial sau complet) functionale.
O decizie grea, cu multe implicatii pentru specialistii din Advisory Committee, cei care evalueaza anual situatia satelitilor NASA si care fac propuneri pentru stabilirea strategiei de management a agentiei.

Spitzer spre exemplu, nu a primit la ultima sa evaluare din 2014, propuneri favorabile, insa din motive obiective (dictate in special de intarzierile la James Webb Space Telescope) managerii NASA au decis sa opereze in continuare satelitul. Au fost reduse costurile anuale (spre exemplu anul viitor satelitul va avea un buget de doar 11 milioane de dolari), insa in final s-a asigurat finantarea pana in 2019.
Totusi este greu de crezut ca dincolo de 2019 va mai putea fi atribuita o noua extensie din fonduri guvernamentale, mai ales ca JWST se apropie cu pasi repezi de lansare.
Cele doua misiuni se suprapun in mare masura la spectrul observatilor, insa chiar si asa Spitzer ramane un instrument valoros pentru comunitatea astronomica, de aici si solutiile alternative care sunt cautate de cei de la NASA.
Nu vorbim de o privatizare in adevaratul sens al cuvantului (cineva care sa cumpere efectiv telescopul) ci doar de gasirea unui consortiu privat care sa finanteze pe viitor activitatile zilnice ale satelitului.
Spitzer trebuie vazut ca facand parte dintr-o arhitectura mai larga: el este operat de o echipa specializata a JPL (in colaborare cu constructorul Lockheed Martin) folosind infrastructura NASA: centrul de comanda, centre de date, antene, interfete cu comunitatea stiintifica etc, toate acestea costa si se adauga cheltuielilor normale de personal.
Cu buget privat, probabil ca o parte din activitati s-ar restrange (sau cel putin complexitatea lor), insa este nevoie in continuare de personal specializat si infrastructura aceasta complexa (sau accesul la ea). Cel putin operatiunile critice (manevre, recuperarea in caz de defectiuni tehnice, deorbitarea satelitului, pasivizarea lui la finalul vietii etc) trebuie executate de ingineri cu experienta, care stiu ce fac. Tocmai de aceea NASA va pastra din punct de vedere legal jurisidictia satelitului.
Un caz interesant de externalizare care se inscrie in linia generala pe care guvernul american a adoptat-o in ultimul timp pentru atragerea investitorilor privati catre domeniul spatial (sau daca vrem sa vedem lucrurile intr-o poza mai mare mutarea capitalului din activitati fara prea mare plus valoare cum sunt imobiliarele sau banking-ul catre domenii high-tech ca industria aerospatiala).
Cu mentiunea ca sigur, astronomia, fata de serviciile de lansare spre exemplu, nu este neaparat un domeniu profitabil, iar interesul pentru aceasta colaborare public-privata nu ar putea fi la aceleasi cote.
Insa cel putin din punct de vedere educational, actualii studenti, viitorii ingineri vor avea numai de castigat. Un exemplu care ar trebui urmat si de universitatile tehnice din Romania.
 
Trebuie sa spunem ca acesta nu este un caz singular.
Prima cooperare de acest fel s-a produs cu Galex, un alt observator astronomic, construit de Orbital ATK pentru NASA. Era vorba despre un telescop cu diametrul de 50 cm, ce facea observatii intre 135 nm si 280 nm, in psectrul UV. Lansat in 2003 la bordul unei rachete Pegasus, intr-o orbita LEO (684 km x 689 km x 28.9 grade inclinatie), satelitul de 277 kg a fost operat initial de JPL.
Dupa 9 ani, in februarie 2012, pe fondul taierii finantarii, telescopul era trecut in stand-by. Parteneriatul cu California Institute of Technology (Caltech), cei care erau de altfel perteneri pe partea stiintifica, l-a salvat. In baza unui acord special cu universitatea americana, NASA transfera controlul catre Caltech (doar formal pentru ca de fapt atat JPL cat si Caltech sunt in Pasadena), iar in mai 2012 satelitul era reintrodus in circuitul stiintific.
Timp de un an, pana in iunie 2013 cand satelitul a fost oprit definitiv de NASA, el a fost operat in aceasta formula.
 
Ce potential mai are insa Spitzer, un satelit lansat practic in acelasi an cu Galex?
Pentru inceput trebuie spus ca aceeasi universitate americana Caltech este partenera si in programul Spitzer, deci teoretic ar trebui sa fie prima optiune pe lista.
Anul acesta, pe 25 august Spitzer va implini 14 ani de cand a fost lansat in spatiu. Dar telescopul continua sa trimita catre Pamant date extrem de valoroase: ultimul exemplu investigatiile asupra sistemului Trappist 1.

Pe final de articol cateva considerente cu privire la provocarile cu care se confrunta NASA.
Aminteam la inceputul articolului de presiunea tot mai mare exercitata pe agentia americana (insa situatia sta la fel si cu restul agentiilor spatiale mari, fie ca vorbim de ESA, JAXA, Roskosmos sau ISRO).
Bugetele nu au crescut (din fericire nici nu au scazut), insa asteptarile sunt din ce in ce mai mari. Nu trebuie sa uitam  insa ca acesta este un domeniu special: cei mai multi dintre sateliti sunt produsi intr-un singur exemplar si la limita tehnologiei actuale, sau de multe ori fortand aceasta limita.
Constructia lor se desfasoara anevoios, intarzierile sunt o chestiune frecventa si vin firesc cu depasiri de buget. Regandirea periodica a programului spatial, reinnoirea flotei si intercalarea satelitilor vechi si noi, devine astfel o necesitate.

 

De la telescoapele terestre la cele spatiale- astronomie in infrarosu si nu numai
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20111108094042

Credit NASA