Luni 26 septembrie, India a mai bifat o lansare de la baza spatiala Satish Dhawan Space Center din Sriharikota.
C35 a fost cea mai complexa misiune executata pana acum de racheta indiana PSLV (Polar Satellite Launch Vehicle) prin prisma scenariului de zbor, chiar daca la bord s-au aflat acum doar 8 sateliti.
Mult sub recordul de 20 de sateliti din precedentul zbor C34, din iunie anul acesta, cand PSLV lansase 20 de sateliti, insa nu trebuie uitat ca racheta indiana a detinut pentru 5 ani recordul mondial in privinta numarului de sateliti lansati intr-un singur zbor (10 sateliti transportati pe orbita in aprilie 2008), fiind depasita doar de Minotaur (29 de sateliti lansati simultan in 2013), Antares (34 de sateliti lansati simultan tot in 2013) si de Dnepr (37 de sateliti lansati in 2014).
Deasemenea, masa incarcaturii de acum nu este impresionanta, situandu-se undeva la jumatate de tona, mult sub recordul de 1.9 tone din zborul C19 cand fusese lansat satelitul RISAT-1. De aici si justificarea de a folosi in acest zbor versiunea G.
Ce este insa deosebit acum este faptul ca, din cauza scenariului misiunii, treapta a patra a rachetei a trebuit sa plaseze satelitii de la bord in orbite diferite. A fost astfel nevoie de doua manevre suplimentare ale ei.
Nu este pentru prima oara cand exercitiul de a reporni propulsia treptei a patra are loc – pe langa testele din laborator un astfel de test a a fost facut de inginerii indieni si in conditii reale, in zbor, in decembrie 2015, in misiunea C29, insa abia la sfarsit dupa ce toti satelitii de la bord se separasera.
Acum insa, treapta a patra a fost repornita cu satelitii pasageri atasati de ea, iar totul a decurs bine, neexistand nici un fel de probleme.
Cum se realizeaza insa o separare clasica, cand mai multi sateliti sunt transportati de PSLV ? Dupa ce treapta a patra realizeaza manevra orbitala care o transporta pe traiectoria dorita, motorul principal se opreste, insa motoarele mici de orientare continua sa lucreze, reorientand ansamblul in spatiu.
Aceasta reorientare si mic impuls este suficient pentru ca satelitii care se separa pe rand, sa fie la o distanta de siguranta unul fata de altul, evitand o posibila ciocnire.
Care este insa semnificatia acestei lansari?
PSLV o racheta de clasa mica, cu un cost mai mult decat acceptabil (in jur de 15 milioane de euro pe lansare) a intrat in operarea ISRO in 1993, ducand de atunci greul programului spatial indian si lansand sateliti extrem de importanti pentru tara: de la satelitii de telecomunicatie indigeni, pana la programul regional de navigatie prin satelit IRNSS si mergand mai departe la misiunile etalon-Chandrayaan 1(prima misiune indiana la Luna) sau Mangalyaan (prima misiune la Marte).
Incepand cu 1999 India a plasat PSLV pe piata comerciala, vanzand, la preturi foarte mici, locurile libere de la bordul rachetei. O miscare inteligenta pentru ca profitabilitatea unor astfel de sisteme spatiale, complexe prin definitie, depinde foarte mult de numarul de lansari, iar industria spatiala a tarii, la momentul acela nu putea asigura un flux suficient de sateliti pentru a garanta un numar minim de lansari care sa acopere costurile de productie (sau intr-un sens mai larg imbunatatirea proceselor tehnologice si in final scaderea preturilor).
Pe de alta parte, iesirea pe piete externe, pe langa castigul financiar imediat (care a asigurat intr-o oarecare masura continuarea cercetarilor din surse extra-bugetare lasand o relativa independenta de factorul politic), aduce relatii foarte bune cu alti actori internationali din industria de profil si asigura pe termen lung cooperari in programe de mare anvergura, inclusiv transfer de tehnologie.
Zborul C35 este edificator in acest sens: este al cincilea pentru PSLV in 2016 (de mentionat ca doar pana in luna septembrie, alte doua zboruri fiind programate pentru noiembrie si decembrie daca totul decurge ok) si depaseste recordul de 4 zboruri stabilit in 2015; in conditiile in care timp de o decada PSLV nu a reusit sa depaseasca 3 zboruri pe an.
Doar pentru statistica, asa cum arata si graficul de mai sus: din cele 37 de misiuni executate 12 au folosit versiunea de baza G, 11 versiunea intermediara CA si 14 versiunea cea mai puternica XL.
Doar in doua zboruri, la inceputul programului, au fost probleme, racheta functionand insa injectia orbitala fiind deficitara si satelitii neatingand orbita dorita: in septembrie 1993, la zborul de debut (D1) cu satelitul IRS-1E si patru ani mai tarziu, in septembrie 1997 cu satelitul IRS-1D.
PSLV, o racheta construita in patru trepte, cu o combinatie de motoare ce folosesc combustibil lichid sau solid, are trei variante constructive: G (294 de tone), CA (230 de tone) si XL (320 de tone).
PSLV G este capabila sa transfere pe orbita pana la 3.2 tone in orbita LEO, 1.6 tone in SSO sau 1 tona in GTO.
Credit ISRO