O noua lansare a vut loc ieri dimineata de la baza spatiala Satish Dhawan Space Center din India. La 10:31 GMT, inginerii ISRO (Agentia Spatiala indiana) au pus din nou la lucru racheta lor PSLV, in misiunea cu indicativul C32, pentru a transporta in spatiu cea mai noua platforma de navigatie indiana, IRNSS 1F.
Cum satelitul cantareste 1.4 tone, iar orbita in care trebuie sa zboare la final este una geostationara (pozitia 34 grade longitudine estica, adica deasupra continentului african), a trebuit sa se foloseasca versiunea cea mai puternica a lui PSLV, respectiv XL.
Chiar si asa, cu racheta impinsa la limita, satelitul a putut fi transportat dupa 20 de minute de zbor, doar intr-o orbita intermediara, eliptica, 284 km x 20657 km x 17.8 grade inclinatie, nici macar GTO, restul (cresterea altitudinii pana la nivelul geostationar, circularizarea traiectoriei si scaderea inclinatiei orbitale), urmand sa fie realizat in zilele urmatoare prin 4 manevre de anvergura cu ajutorul LAM (Liquid Apogee Motor), un motor orbital de 440N mostenit de la satelitii geostationari (care printre altele a echipat si misiunile lunare si martiene ale Indiei), cu ajutorul caruia se compenseaza performantele rachetei, nu tocmai adecvate acestui tip de misiuni.
Acesta este si motivul pentru care satelitii IRNSS, construiti pe standardul I1K, cantaresc 1425 kg la lansare (fiind astazi cei mai grei sateliti GNSS – spre comparatie Galileo si Beidou cantaresc doar jumatate, in timp ce noile versiuni GPS si Glonass vor fi la fel de suple).
827 de kg doar de combustibil, in conditiile in care platforma de baza (contorizand si greutatea LAM, conductele de alimentare si rezervoarele aferente) bifeaza doar 598 kg.
Un scenariu nu tocmai eficient avand in vedere ca LAM este folosit exclusiv pe timpul transferului catre GEO, dupa care ramane atasat ca o greutatea suplimentara satelitului, insa este un compromis cu care, cel putin pe moment pana cand racheta mare a lui ISRO, GSLV va prelua lansarile IRNSS.
Centrate in jurul ceasului atomic pe baza de Rubidium, cel care constituie referinta, si mai departe in jurul transmisiei semnalelor de navigatie (banda L5 la frecventa de 1176.45 MHz si banda S la frecventa de 2492.028MHz), satelitii IRNSS sunt produse ‘de serie‘ daca putem spune asa, adica platforme simple si robuste, usor de intretinut sau de inlocuit, cu un pret de constructie redus, lucru care se reflecta pe deplin in designul lor.
Vorbim de sateliti de forma cubica, cu latura de 1.5 m, echipati cu doua panouri solare simetrice, compuse dintr-o singura sectiune, construite in tripla jonctiune Ga-As, generand un minim de 1660 W.
Ele sunt conectate la o baterie Li-Ion cu capacitatea de 90 Ah, suficient pentru a acoperi scurtele perioade de eclipsa pe care satelitul le intalneste in cei 12 ani de operare care sunt prevazuti.
Desi platforme simple, asa cum aminteam anterior, satelitii IRNSS sunt, prin prisma dinamicii, performanti:
-pozitia lor pe orbita este masurata permanent fata de statiile de sol, folosind un transponder in banda C dar si o serie de reflectori laser (Corner Cube Retro Reflectors);
-sunt stabilizati triaxial cu ajutorul unui sistem de propulsie compus din 12 motoare de 22N, completat de RW (reaction wheels) si MT (magnetic torquers);
-sunt echipati nu numai cu clasicii senzori solari si giroscoape, dar chiar si cu camere stelare
In ciuda intarzierilor anterioare, ISRO este hotarata sa recupereze si sa finalizeze constelatia IRNSS in 2016. In luna ianuarie fusese lansat IRNSS 1E
Urmatoarea misiune IRNSS, de altfel si ultima, care incheie pentru moment evolutia sistemului, este programata pentru luna aprilie.
Credit ISRO
