Noi orizonturi pentru umanitate (partea 4)
24-08-2015 14:31
Continuam seria de articole publicate pe platforma Space Alliance si dedicate misiunii americane New Horizons cu o noua parte, cea de a patra.

New Horizons in faza a doua a misiunii

Asa cum anticipam in ultimul nostru articol din seria dedicata misiunii New Horizons, succesul de la mijlocul lunii iulie, cand satelitul american a devenit primul din istorie care trece in apropierea planetei pitice Pluto, nu a ramas fara ecou.

Larg popularizat la acea data, folosind instrumente media mult mai performante decat in anii 70 cand a inceput practic explorarea spatiala dincolo de orbita Pamantului,  zborul lui New Horizons a starnit entuziasmul pasionatilor de spatiu care au putut admira la doar cateva ore distanta, primele imagini de aproape cu Pluto si cu satelitii sai.

De atunci a trecut o luna de zile si incet incet interesul presei si publicului larg a scazut in intensitate. Insa echipa ce coordoneaza New Horizons lucreaza in continuare la foc continuu, pregatind o noua faza a misiunii. Teoretic, NASA a finantat misiunea pana la inceputul lui 2017, luand in calcul ca descarcarea datelor culese de satelit la Pluto va dura aproximativ 16 luni.

Insa, asa cum aminteam in articolele noastre anterioare, New Horizons a functionat pana acum foarte bine din punct de vedere tehnic si in plus rezervele de combustibil ramase la bord sunt mai mari decat se anticipase. Aceasta gratie unui control foarte bun in timpul transferului de la Pamant la Pluto (fara sincope/perioade de incontrolabilitate) si a unor manevre foarte precise realizate de ingineri (in acest context trebuie sa amintim ca NH are poate cel mai performant sistem de comunicatie deep-space zburat vreodata, incorporand si asa numita tehnica ‘regenerative ranging’ ce ajuta la o mai buna determinare a pozitiei in spatiu a satelitului).

Toate acestea constituie un argument solid pentru continuarea misiunii New Horizons dincolo de 2017. Echipa proiectului a redactat deja o propunere de finantare a operatiunilor pentru o astfel de faza a doua, in care satelitul ar urma sa se indrepte spre unul din obiectele din centura de asteroizi Kuiper.

Propunerea urmeaza sa fie analizata din punct de vedere economic si stiintific de comitetul NASA, care alege anual dintr-un numar de proiecte mai vechi ce si-au terminat misiunea principala, dar care potential mai pot aduce beneficii programului spatial american. Daca va primi finantare (ceea ce este foarte probabil avand in vedere ca New Horizons este un caz puternic), vom asista practic la o prelungire a misiunii pana in 2019.
New Horizons se afla in acest moment intr-o portiune din spatiu nu foarte favorabila observatiilor asupra obiectelor din centura Kuiper. Chiar si asa, anul trecut, pe baza imaginilor luate de telescopul spatial Hubble, astronomii au identificat doua potentiale tinte. Ele au indicativele 2014 MU69 si 2014 PN70, obiecte cu diametre estimate la 25-55 km. Ramane sa aflam in scurt timp care dintre acestea va fi selectat drept destinatie finala.


Articole mai vechi din seria New Horizons:
Noi orizonturi pentru umanitate (partea 1)
http://spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20150713132635
Noi orizonturi pentru umanitate (partea 2)
http://spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20150715150255
Noi orizonturi pentru umanitate (partea 3)
http://spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20150720144359

Credit NASA




jQuery Menu by Apycom