Pe 6 februarie 2012, la aproape un an distanta de la precedent lansare (28 decembrie 2011), compania Globalstar a pus pe orbita inca sase sateliti pentru constelatia sa. Zborul, de la cosmodromul din Baikonur, a fost furnizat de compania Starsem al carei actionar majoritar este Arianespace. Directorul Starsem este dealtfel Jean-Yves Le Gall, CEO al lui Arianespace. Actionari minoritari in aceasta companie mai sunt Astrium, Roscosmos (Agentia Spatiala Rusa) si TsSKB-Progress (Samara Space Center).

Starsem opereaza in zboruri private, comerciale, racheta Soyuz 2-1A de la cosmodromul din Baikonur, in timp ce Arianespace opereaza rachetele Soyuz din Kourou, Guiana Franceza.

Prima racheta Soyuz a zburat in octombrie 1966 si era destinata transportului capsulelor cu acelasi nume, indiferent ca era vorba de incarcaturi cargo sau cu echipaj uman. Dincolo de versiunea originala au mai existat si alte variante dezvoltate din ea: Soyuz L (ce a executat misiuni intre 1970 si 1971), Soyuz M (folosita intre 1971 si 1976), Soyuz U, Soyuz U2 (intre 1982 si 1995) si cea mai noua versiune Soyuz 2.

Soyuz2-1A Fregat este un lansator simplu in 2 trepte cu un motor RD-108A in prima treapta si un motor RD-0110 in treapta a doua, la care se adauga sistemul de ‘boostere’ RD-107A (4 motoare grupate impreuna pentru a ajuta desprinderea de la sol).
Modulul auxiliar de propulsie de tip Fregat suplineste treapta a treia a rachetei si este direct raspunzator de calitatea injectiei orbitale a incarcaturii de la bord.  

Pentru zborul de ieri, cei 6 sateliti Globalstar au fost dispusi in interiorul capsulei protectoare pe doua planuri- 2 sateliti in partea superioara (cei cu numerele 5 si 6) si 4 sateliti in partea inferioara (1,2,3 si 4).

Racheta a plecat de pe rampa de lansare la ora 16:20 UTC. Dupa 1 minut si 58 de secunde sistemul de ‘boostere’ s-a desprins si a lasat tractiunea pe motorul treptei intai pana la T0+00:04:47. Atunci a avut loc separarea treptei intai si a intrat in actiune motorul treptei a doua. 10 secunde mai tarziu capsula protectoare a fost inlaturata, iar la momentul T0+00:08:49 si la o altitudine de aproximativ 200 km, treapta a doua si-a incheiat actiunea si s-a desprins, lasand intregul control pe modulul auxiliar de propulsie Fregat. Acesta a avut o prima activare, inscriind ansamblul intr-o orbita de transfer cu caracteristicile 210 km x 923 km x 51.7 grade inclinatie. Dupa cateva zeci de minute a urmat o a doua manevra pentru circularizarea traiectoriei, iar la  1 ora si 40 de minute de la lansare, satelitii au fost lasati rand pe rand intr-o orbita aproape circulara cu altitudinea 920 km si inclinatia de 52 de grade: prima data cei din planul superior al capsulei (5 si 6) si imediat dupa 1,2,3 si 4. Totul s-a petrecut in directa vizibilitate a statiilor de sol rusesti care au confirmat imediat buna separare si au achizitionat prima telemetrie de la sateliti, confirmand succesul lansarii.
De aici folosind motoarele orbitale de la bord, satelitii isi vor creste inaltimea traiectoriei, pana la orbita operationala- circulara 1410 km x 1410 km x 52 grade.

Imediat dupa separare, modulul Fregat a avut o a treia manevra pentru a evita riscul de coliziune si pentru a deorbita printr-o reintrare in atmosfera (orbita aleasa de ingineri a fost 79 km x 929 km x 52 grade inclinatie).

Cei sase sateliti fac parte din generatia a doua Globalstar si sunt construiti de compania franco-italiana Thales Alenia Space. Contractul intre Globalstar si TAS, in valoare de 660 milioane de euro, a fost semnat in 2006 si includea 48 de platforme, adica un pret mediu sub 15 milioane de euro pe satelit.
In greutate de 700 kg, satelitii Globalstar 2 sunt echipati in total cu 32 transpondere avand posibilitatea de a comunica in benzile L,S si C. La durata de viata estimata de 15 ani, cele 2 panouri solare  genereaza un minim de 1.7 kW suficient pentru a acoperi consumul de energie.

Prima generatie de sateliti Globalstar, construiti de Space Systems Loral si avand o durata de viata de 7.5 ani, erau aproape la jumatatea greutatii generatiei a doua, mai precis 450 kg. Aceasta greutate redusa permitea folosirea versiunii clasice a lui Soyuz, cu cate patru sateliti lansati simultan (in aceasta configuratie, intre 1999 si 2007, Starsem a efectuat 8 zboruri pentru Globalstar).

Globalstar Inc este o companie cu clienti in peste 120 de tari, cu sedii in Covington, Louisiana si Milpitas, California si care incorporeaza subsidiarele Globalstar Mobile Satellite System si Globalstar Gateway Earth Stations. Pe langa segmentul spatial, firma americana mai detine un centru de comanda pentru operatiunile spatiale–SOCC (Satellite Operations Control Center), o retea de antene de sol –GDN (Globalstar Data Network) si  un centru de comanda al antenelor- GOCC (Ground Operations Control Center).
Din martie 2006, Globalstar Inc este succesoarea lui Globalstar LLC, dupa ce actionariatul a decis schimbarea numelui companiei. Anterior, in aprilie 2004, Globalstar LLC a preluat activele lui Globalstar LP care, in urma problemelor financiare din anul 2003 intrase sub protectia legii falimentului.
Noile investitii masive incepute din 2006 prin comanda celor 48 noi sateliti de care aminteam mai devreme, sunt asadar parte a unui plan de management care ar trebui sa impulsioneze revenirea pe profit a companiei.

Din punct de vedere tehnic, modernizarea constelatiei Globalstar era o necesitate, pentru ca in ultimul timp serviciile de comunicatie au suferit din pricina imbatranirii satelitiilor (degradare a performantelor lor cu impact direct in calitatea serviciilor).
Momentan constelatia acopera 80% din teritoriul Pamantului (mai putin zonele extreme cum sunt cei 2 poli) si opereaza semnale in tehnologia CDMA (Code Division Multiple Access) oricare din sateliti fiind capabil sa preia apeluri din aria sa instantanee de acoperire si sa il transmita mai departe din satelit in satelit pana cand una din platforme se afla in vecinatatea unui punct de transmisie terestru sau “gateway” (in acest fel se evita obstacolele de sol, in zonele problematice semnalul fiind transmis cu ajutorul segmentului spatial). Punctele de transmisie terestre sunt integrate cu retelele de date si voce locale, care preiau semnalul si fac restul operatiunii.
In comparatie cu satelitii geostationari, folosirea unei orbite LEO inlatura intarzierea si efectul de ecou al convorbirilor telefonice (ceea ce inseamna o calitate mai buna) si permite folosirea unor telefoane de dimensiuni mai mici.

Globalstar are aproximativ 400000 de utilizatori (multi dintre ei vin din zona rurala unde nu au alta posibilitate de comunicatie in afara acestor servicii prin satelit), insa, cum aminteam mai devreme, dupa 2007, in urma scaderii performantelor antenelor in banda S, utilizatorii sai au avut acces intermitent la serviciile de voce si comunicatii de date tip duplex-ferestrele de comunicatie erau calculate folosind o pagina web si instrumentele puse la dispozitie acolo de companie- de fapt o improvizatie care da o nota proasta serviciilor oferite.


Credit Arianespace/Starsem/Globalstar