Anul spatial 2012 se incheie cu un nou zbor reusit de racheta Ariane 5
21-12-2012 04:02
Miercuri 19 decembrie am marcat sfarsitul anului spatial 2012, cel putin in privinta lansarilor, nici un alt zbor nemaifiind anuntat in decembrie. 2013 anunta o intensificare a activitatii in acest domeniu, cu si mai multe misiuni ce asteapta sa ajunga in spatiu.

Zborul de miercuri a fost al 67-lea al unei rachete Ariane 5. Masa incarcaturii, 2 sateliti geostationari si echipamentul de integrare aferent, a ajuns la 8637 kg, insa ca o mentiune, Ariane 5 ECA este capabila sa transporte pe orbita pana la 9.6 tone. Lansarea  Ariane 5 VA211 (acesta a fost indicativul oficial) s-a desfasurat de la Ariane Launch Complex No. 3, mai cunoscut ca ELA 3. Profilul de zbor executat de racheta a fost unul clasic: separarea primului satelit dupa 27 de minute si 9 secunde de la lansare, urmata de separarea celui de al doilea satelit dupa 36 de minute si 13 secunde. Intregul zbor Ariane 5 a durat 48 de minute si 12 secunde, diferenta de timp fiind folosita pentru deorbitarea treptei superioare a rachetei, resturile acesteia cazand in Golful Guineea.
Patru statii de sol au fost implicate in aceasta lansare, preluand semnalul de telemetrie de la Ariane 5: Natal, Ascension, Libreville si Malindi.
Arianespace incheie un an 2012, extrem de activ (10 lansari au avut loc, cu 3 lansatoare diferite). Operatorul european dispune astazi de trei rachete moderne in fiecare din segmentele spatiale : lansatorul mare Ariane 5, lansatorul mediu Soyuz 2 si lansatorul mic Vega.

Cine au fost insa cei doi pasageri ? Cei mai multi dintre cititorii nostri sunt probabil la curent cu aceste informatii, pentru ca, asa cum v-am obisnuit, evenimentul a fost preluat in direct pe pagina SpaceAlliance dedicata lansarilor:
http://www.spacealliance.ro/live

Skynet 5D a fost construit de Astrium UK, iar serviciile sale, operate de Astrium Services vor fi folosite de Ministerul apararii de la Londra. Este vorba in principal de comunicatii militare intre partenerii NATO.
Skynet 5D are 4.8 tone si va fi operat dintr-o orbita GEO, la slotul 25 de grade Est.

Mexsat Bicentenario va fi al cincilea satelit de acest fel lansat de Ariane. Construit de Orbital Sciences Corporation pe o platforma GEOStar-2, satelitul cantareste 3 tone.
Mexsat Bicentenario este echipat cu 8 transpondere in banda C si 8 transpondere in banda Ku si va zbura tot intr-o orbita GEO, dar la slotul orbital 114.9 grade Vest.

Dupa ce au fost plasati in orbite de transfer geostationare, cei doi sateliti vor fi manevrati in zilele urmatoare spre orbitele finale GEO si sunt asteptati sa isi inceapa operarea in scurt timp.

Credit Arianespace


jQuery Menu by Apycom