Racheta Delta 4 deschide programul spatial american in 2012
O racheta Delta 4 a facut debutul programului spatial american in 2012 dupa ce a plasat cu succes pe orbita satelitul militar WGS-4. Racheta a parasit hangarul 37B al bazei spatiale Cape Canaveral la ora 00:38 UTC vineri 20 ianuarie si a efectuat un zbor scurt de numai 40 de minute in urma caruia a lasat incarcatura intr-o orbita intermediara de transfer catre GEO cu caracteristicile 440 km x 66870 km x 24 de grade inclinatie.
Satelitul WGS-4 este primul satelit din blocul 2 al sistemului militar de comunicatie Wideband Global Satcom. Primul bloc cuprinde alti trei sateliti lansati anterior: WGS-1 in octombrie 2007, WGS-2 in aprilie 2009 si WGS-3 in decembrie 2009.
Satelitul WGS-4 va fi plasat, dupa o serie de manevre orbitale in luna februarie, intr-o orbita geostationara undeva deasupra Oceanului Indian de unde va acoperi Orientul Mijlociu si sudul Asiei. De acolo el va prelua si distribui informatiile provenite de la avioanele si dronele armatei americane (acestea din urma operand de cele mai multe ori clandestin in zonele de conflict si avand nevoie frecvent de o conexiune cu centrele de comanda si control).
Satelitul care a fost construit de Boeing costa aproximativ 464 de milioane de dolari si are o perioada de operare de 14 ani. In greutate de 5.9 tone el este construit pe platforma BSS 702, este dotat cu 2 panouri solare in tehnologie GaAs si comunica in benzile X (8 transpondere) si Ka (10 transpondere), fiind capabil sa acopere 19 zone diferite simultan si sa transmita date la viteze de pana la 3.6 Gbps. Propulsia este asigurata de un sistem conventional/chimic ce include motorul de corectie orbitala R-4D si de un sistem modern compus din 4 motoare ionice de tip XIPS-25.
In zborul de vineri care a purtat indicativul 358, racheta Delta 4 a fost folosita in versiunea M+ 5.4, avand un sistem de boostere (4 motoare de tip GEM 60 cu combustibil solid) care initiaza lansarea, un motor RS68 pentru prima treapta ce furnizeaza 3312 kN la un timp de ardere de 259 secunde si un motor RL-10B2 pentru treapta a doua ce furnizeaza 110kN la un timp de ardere intre 850 si 1125 secunde.
Ambele motoare functioneaza pe baza de hidrogen si oxygen lichid (LH2/LOX) in tehnologie criogenica.
In aceasta configuratie, racheta este capabila sa transfere o incarcatura cu masa de 11475 kg intr-o orbita LEO, 2412 kg intr-o orbita GEO sau 6555 kg intr-o orbita GTO.
Credit ULA/NASA/Boeing