Primul satelit din Operationally Responsive Space Programme
05-07-2011 09:36
Statele Unite au lansat pe 30 iunie primul satelit din Operationally Responsive Space Programme, respectiv ORS 1.
ORS 1 a fost construit in doi ani si jumatate si a beneficiat de un buget de 226 milioane de dolari. Contractorul principal a fost Goodrich Corporation cel care a produs si partea de senzori dar satelitul a fost integrat pe o platforma ORS/JWS construita de Alliant Techsystems ATK si va avea o durata de viata estimata la 1-2 ani.


ORS continua programul TacSat (Tactical Satellite) cel care a fost folosit pe post demonstrativ si in ciuda dimensiunilor reduse aduce in prim plan senzori foarte performanti cum este SYERS-2 (Senior Year Electro-optical Reconnaissance System 2) mostenit de la bombardierele strategice U2, facandu-l o foarte buna sursa de culegere de informatii din zonele de conflict.
Mai ales in perspectiva retragerii din Afganistan anuntate recent de presedintele Obama, se spera ca ORS-1 sa contribuie la suportul trupelor ramase in teritoriu.

Lansarea propriu zisa a fost asigurata de subdivizia Orbital Launch System Group parte a Orbital Sciences Corporation.
Divizia a avut recent grave probleme de imagine pricinuite de racheta sa Taurus XL care s-a dovedit extrem de nefiabila, avand 2 esecuri consecutive in cazul satelitiilor NASA OCO si Glory.
Taurus XL nu este asteptata sa revina in operare prea curand- urmatoarea lansare fiind planificata in acest moment pentru 2013 atunci cand ar trebui sa ridice pe orbita un satelit inlocuitor pentru cel pierdut in 2009-OCO.

In cazul de fata, fiind vorba de un satelit cu masa mica (450 kg) s-a zburat insa in configuratia Minotaur 1.
Precedenta lansare de acest fel a avut loc in luna februarie cand am relatat intr-un articol special SpaceAlliance despre satelitul american de spionaj USA225 si punerea sa pe orbita.
Minotaur1 este cel mai mic lansator de care dispune compania americana.
Secventa de transfer orbital a fost una scurta caracteristica lansatorului, cu un zbor in jur de 12 minute plecat de la baza din insulele Wallops.
Minotaur 1 este o racheta in 4 trepte avand capacitatea de a transporta o incarcatura de pana la 550 kg intr-o orbita LEO. Ea a fost reconvertita de operatorul Orbital Sciences Corporation din vechile rachete balistice Minuteman 2 ce au fost operate de armata americana intre 1964 si 1987. Prima treapta a rachetei este propulsata de un motor M55E1, a doua de un motor SR19AJ1, a treia de un motor Orion50XL si in sfarsit ultima de un motor Orion38.

Orbital mai detine inca 3 lansatoare Minotaur : seriile 2 si 3– rachete in 3 trepte care sunt folosite pentru zboruri suborbitale de test si seria 4 care a intrat recent in operare pentru orbite LEO, zborul de test avand loc in noiembrie 2010.

In proiectare se gaseste si seria a 5-a care intentioneaza sa se pozitioneze ca un lansator comercial capabil sa depaseasca granita orbitelor LEO. Daca totul decurge conform planului ea va intra in operare in anul 2013 cu un transfer orbital spre Luna –respectiv lansarea platformei LADEE apartinand NASA.

Racheta Minotaur1 –mult mai mica decat lansatoarele obisnuite Delta 4 si Atlas 5- este operata din 4 facilitati de lansare : Cape Canaveral, Kodiak Island, Vandenberg si Wallops Island. Pana la aceasta data alte 9 lansari fusesera operate.
In octombrie Orbital are pe agenda alte trei zboruri- doua cu racheta Minotaur 4 si unul cu racheta Taurus 2.

Anul trecut agentia NRO-National Reconnaissance Office- aflata in jurisdictia Departamentului Apararii a avut un buget de aproximativ 15 miliarde de dolari adica 19% din bugetul total de 80 de miliarde de dolari alocat agentiilor de informatii din SUA.
credit NRO & Goodrich Corporation & Orbital

jQuery Menu by Apycom