Vineri 4 februarie, programul stiintific al NASA a suferit o noua pierdere importanta atunci cand satelitul sau Glory nu a atins orbita dorita dupa lansare.
NASA nu s-a ocupat direct de misiunea Glory ci a subcontractat-o companiei Orbital Sciences Corporation- atat partea de proiectare si constructie a satelitului cat si lansarea propriu zisa care a fost asigurata de subdivizia Orbital Launch System Group. Intregul program a costat agentia americana 424 de milioane de dolari din care lansarii i-au revenit 54 de milioane.

Nu este insa primul incident de acest fel, ci al doilea consecutiv care implica compania Orbital, dupa ce pe 24 februarie 2009 intr-un articol SpaceAlliance relatam despre pierderea satelitului OCO (Orbiting Carbon Observatory) care costase NASA 273 milioane de dolari (trebuie amintit deasemenea ca in 2001 racheta a mai inregistrat un insucces atunci cand 4 sateliti au fost pierduti la lansare: OrbView4, QuikTOMS, SBD si Celestis05).
Statistic asadar cifrele nu par foarte bune, din cele 8 zboruri realizate 3 fiind esecuri.
Racheta folosita atunci a fost ca si acum Taurus XL, iar esecul a fost pus pe seama unei defectiuni aparute la sistemul ce ar trebui sa separe automat capsula protectoare a incarcaturii de bord de restul rachetei. Aparent aceeasi defectiune s-a repetat si in lansarea de vineri pentru ca separarea nu s-a produs si in aceste conditii injectia orbitala a fost imposibila, toti satelitii aflati la bord prabusindu-se in Oceanul Pacific.
Dupa incidentul din 2009, ca o contramasura, Orbital a schimbat complet solutia folosita pentru sistemul de separare, imprumutand designul de la rachetele sale Minotaur4. Pare insa ca fara a avea succes, pentru ca noua solutie, desi testata intens la sol a produs inca o nereusita si o cadere de imagine pentru Orbital.

Taurus XL este versiunea lansata de la sol a rachetei aeriene Pegasus, impartind aceeasi configuratie cu 3 trepte (bazate pe motoarele Orion 50SXLG, Orion 50XL si Orion 38) plus o prima treapta suplimentara (Castor 120) pentru accelerarea de la sol. Toate motoarele folosesc combustibil solid. Racheta a debutat in 1994 si inregistra pana astazi, asa cum aminteam mai devreme, un numar de 5 lansari reusite cu 10 sateliti plasati in orbita.
Cu o masa de 73 de tone si o inaltime de 28 de metri, racheta este capabila sa transporte intr-o orbita joasa a Pamantului, incarcaturi de pana la 1300kg.

Cateva cuvinte despre satelitul Glory. Acesta este un satelit mediu, cantarind 545 de kg si avand dimensiunile de 1.9 x 1.4 m, construit pe o structura octogonala de aluminiu.
Parte a programului ’Earth observation’ el ar fi trebuit sa furnizeze dintr-o orbita LEO sun-synchronous cu altitudinea de 705 km, date stiintifice ce pot fi folosite pentru studiul atmosferei si schimbarilor climatice. Orbital a construit satelitul pe o platforma LEOStar preluata de la un alt program ce a fost anulat in 2000-satelitul VCL (Vegetation Canopy Lidar).
Sistemul electric al satelitului este deservit de 3 panouri solare (2 externe si un al treilea montat pe fetele structurii) fiind capabil sa furnizeze pana la 766 W suficient pentru consumul de bord estimat la 400W (din care 150W ceruti de instrumentatia stiintifica).
Sistemul AOCS (attitude and orbit control system) asigura o stabilizare triaxiala in zbor cu ajutorul unei propulsii ‘monopropelant’ compuse din 4 motoare furnizand fiecare o forta de 4N si avand o rezerva de 45kg de combustibil.
Timp de minim 3 ani (durata de viata proiectata) si mergand pana la 5 ani (atat cat s-a estimat ca performantele platformei ar putea sa ii asigure functionalitatea) satelitul ar fi trebuit sa furnizeze observatii stiintifice ca parte a constelatiei ‘A-train’ in care NASA a mai grupat satelitii Aqua, CloudSat, Calipso si Aura.
La bord se aflau 3 instrumente: APS (Aerosol Polarimetry Sensor), CCS (Cloud Camera Sensor) si TIM (Total Irradiance Monitor) preluat de la vechiul satelit SORCE (SOlar Radiation and Climate Experiment).
APS construit de Raytheon Inc. din El Segundo, California este un senzor capabil sa culeaga observatii de la aerosoli si nori, observatii ce vor fi folosite de comunitatea stiintifica sa determine distributia globala a aerosolilor naturali sau a celor creati de industrie, impactul lor in nivelul de radiatie si efectul lor in schimbarile climatice.
CCS construit de Ball Aerospace and Technologies Corporation (BATC) din Boulder, Colorado este un radiometru de inalta rezolutie ce calculeaza distributia norilor in atmosfera. Masuratorile sale sunt folosite in conjunctie cu cele de la APS.
TIM construit de University of Colorado's Laboratory for Atmospheric and Space Physics in Boulder, Colorado este un radiometru care inregistreaza totalul radiatiei solare. Este montat pe o platforma care se poate roti independent de structura satelitului asigurand permanenta pozitionare a instrumentului catre Soare. In partea luminata a orbitei va realiza masuratori asupra energiei solare, aceste masuratori urmand sa fie folosite pentru calcularea unor valori medii zilnice.

Revenind la lansarea propriu zisa, aceasta a avut loc la ora 10:09GMT de la complexul 576E al bazei aeriene Vandenberg din California. Ea a venit la aproape 2 saptamani de la data prevazuta initial pentru lansare (23 februarie 2011)-anulata din cauza unor probleme aparute la echipamentul de sol. Zborul ar fi trebui sa fie unul scurt sub 15 minute.
Treapta intai a rachetei ar fi trebuit sa propulseze intregul ansamblu pentru 85 de secunde. Treapta a doua ar fi trebuit sa preia sarcina pentru alte 85 de secunde urmata de treapta a treia pentru 79 de secunde. La T0+02 :58 capsula protectoare ar fi trebuit sa se desprinda, iar la T0+04:11 treapta a treia ar fi trebuit sa se opreasca din functionare lasand ansamblul intr-o orbita intermediara de transfer. La T0+09 :58 cea de a patra treapta ar fi trebuit sa se activeze pentru cresterea altitudinii perigeului si circularizarea orbitei, care ar fi trebuit sa se termine la T0+11 :10 prin detasarea motorului Orion38.
Imediat ar fi trebuit sa aiba loc injectia in orbita a satelitului principal Glory la T0+13 :05 urmata la T0+13 :15 de separarea celor 3 mici sateliti Cubesat.
Din pacate planurile au fost stricate definitiv atunci cand inginerii de zbor au constatat esecul detasarii capsulei protectoare si in scurta vreme reintrarea in atmosfera.

Pe langa satelitul Glory, racheta Taurus XL a avut la bord alte 3 platforme experimentale: E1P, Hermes si KySat1.
E1P sau Explorer 1 Prime este un nanosatelit de tip Cubesat construit de SSEL-Space Science and Engineering Laboratory al Montana State University cu ocazia aniversarii a 50 de ani de la misiunea Explorer1 (care a descoperit electronii captati de campul magnetic al Pamantului).
Hermes este un alt Cubesat, de aceasta data construit de Universitatea din Colorado in timp ce KySat1 este un Cubesat construit in Kentucky.

Dupa acest incident racheta Taurus XL nu este asteptata sa revina in operare prea curand- urmatoarea lansare fiind planificata in acest moment pentru 2013 atunci cand ar trebui sa ridice pe orbita un satelit inlocuitor pentru cel pierdut in 2009-OCO.
Orbital insa va avea o alta lansare la bordul rachetei sale Minotaur1 in mai atunci cand ar trebui sa deserveasca satelitul ORS-1.
credit NASA