Marti 1 februarie Rusia a incercat lansarea pe orbita a unui nou satelit. Acesta, cu indicativul GEO-IK2 1 este prima platforma a unei noi generatii GEO-IK sateliti ce sunt folositi pentru observatii geodezice cu aplicatii deoportiva civile cat si militare.
Primii sateliti au fost lansati inca de pe timpul Uniunii Sovietice (1981), erau sateliti de 1.5 tone, cu o durata de viata intre 1 si 2 ani, care zburau in orbite aproape circulare la altitudinea de 1500 km si la 2 tipuri de inclinatii ale planului orbital 73.6 grade sau 82.6 grade. Ei erau lansati de la cosmodromul Plesetsk de rachete Tsiklon3. In total 14 astfel de sateliti au fost lansati si 13 plasati cu succes pe orbita (exceptand primul zbor care a fost un esec), cu o ultima misiune ce a avut loc in 1994.
Ca si acestia, noua generatie zboara in orbite LEO circulare dar inclinatia planului orbital s-a modificat (astfel ca pentru o acoperire la nivel global s-a trecut la 99.4 grade), iar altitudinea de zbor a scazut la 1000 km.
Satelitii, construiti acum de ISS Reshetnev (Information Satellite Systems Academician Reshetnev) pe o platforma Uragan-M sunt stabilizati triaxial, cantaresc 1.4 tone si sunt echipati cu 3 instrumente stiintifice :
• SADKO radar altimeter
• Laser retro reflectors
• GLONASS and GPS receiver
Cu ajutorul acestor instrumente ei vor fi capabili sa efectueze observatii cu natura la forma Pamantului, evolutia pozitiei polilor, campul gravitational sau fenomene seismice. Printre altele aceste observatii vor ajuta la actualizarea modelului gravitational ce este folosit pentru zborul rachetelor balistice.
Lansarea s-a facut cum spuneam marti 1 februarie 2011 la bordul unei rachete Rockot KM.
Rockot KM este o racheta in 2+1 trepte : o treapta intai propulsata de 3 motoare de tip RD233 si un motor RD234, o treapta a doua propulsata de un motor RD235 si 4 motoare RD236 si treapta a treia compusa din ansamblul Breeze-KM capabil sa zboare pana la 7 ore cu 6 manevre diferite de injectie orbitala (corespunzator a 6 secvente de tip ‘start-on/off’). Performantele sale-1950 kg incarcatura maxima pentru o orbita LEO sau 1200 pentru o orbita SSO- o plaseaza in clasa micilor lansatoare internationale.
In aceasta configuratie, racheta a intrat in operare in anul 2000 ca o derivata a versiunii militare UR100N si de atunci a efectuat 15 zboruri. Zborurile sunt oferite de compania Eurockot Launch Services la un pret mediu de 14 milioane de dolari pe lansare.
Pana la incidentul de acum lansatorul a mai fost implicat intr-un accident celebru in anul 2005 cand prima misiune Cryosat a ESA a fost distrusa in timpul lansarii. Atunci, la momentul separarii treptelor doi si trei la o altitudine de 200km acestea au ramas cuplate in loc sa se detaseze si ca o consecinta intregul ansamblu a capatat o traiectorie balistica reintrand in atmosfera cu o viteza de aproximativ 5km/s si distrugand in totalitate satelitul, resturile acestuia cazand undeva la 100km de Polul Nord. In urma acelui incident, ESA a renuntat la serviciile lansatorului Rockot inlocuindu-l cu Dnepr.
Sa revenim insa la actualul eveniment. Plecata la ora 14:00 GMT de la cosmodromul din Plesetsk racheta trebuia sa puna satelitul 90 de minute mai tarziu in orbita dorita. Secventa de zbor includea doua activari ale modulului Breeze-KM.
Dupa separarea de racheta, la momentul achizitiei primei telemetrii 15 :35 GMT, echipa de lansare de la sol a constat ca nu are nici un fel de semnal de la satelit. In paralel radarele retelei americane USTRACK si mai tarziu cele rusesti (odata cu declararea unei urgente si activarea lor) au gasit satelitul intr-o cu totul alta pozitie decat cea asteptata dupa lansare. Aparent a doua activare a motoarelor Breeze-KM a fost insuficient de lunga (sub cele 150 de secunde teoretice) astfel ca satelitul a fost lasat intr-o orbita intermediara 319 km x 1053 km x 99.46 grade inclinatie fata de Ecuator dar totusi, din fericire, separat de modulul Breeze care a fost localizat intr-o orbita 356 km x 993 km x 99.45 grade. Cunoscand aceasta noua pozitie si reusind sa reorienteze antenele de sol catre satelit, echipa de ingineri a reusit sa restabileasca legatura cu satelitul.
Din pacate insa, datorita faptului ca vorbim de un satelit relativ mic si care a fost proiectat pentru o operare scurta, resursa de hidrazina de la bord (dupa unele surse sub 100kg) este insuficienta pentru a efectua o manevra de tip ‘apogee burn maneuver’ sau in alte cuvinte o circularizare a orbitei- pentru care ar fi necesar un aport suplimentar de viteza de 150-200 m/s. Acest lucru inseamna ca satelitul nu va fi niciodata repus in orbita pentru care a fost proiectat si, datorita specificului misiunii, in cazul in care nu i se va gasi o alta intrebuintare, va fi cel mai probabil considerat o pierdere si abandonat in spatiu. Din punct de vedere comercial misiunea poate fi considerata dauna totala, dar incet-incet incep sa iasa la iveala si alte aspecte care par sa confirme recentele concluzii ale comisiei de investigatii care tocmai si-a terminat activitatea in cazul accidentului din decembrie 2010 atunci cand agentia spatiala rusa Roskosmos a pierdut 3 sateliti Glonass. Potrivit acestor zvonuri satelitul rus a intrat sub incidenta tehnologiilor militare secrete, dar in acelasi timp, acest lucru a avut si un aspect negativ pentru ca polita de asigurare incheiata a fost doar partiala si a inclus despagubiri doar pentru distrugerea complexului de lansare sau in cazul unor defectiuni aparute la prima treapta a rachetei. Cu alte cuvinte, daca se dovedeste ca defectiunea a aparut din cauza modulului Breeze-KM agentia spatiala rusa Roskosmos nu va recupera nimic din acest accident. In acest caz, si in lumina ultimei anchete despre care vorbeam pozitia presedintelui Roskosmos Anatoly Perminov este serios amenintata.
Pentru a aminti detaliile anchetei recent incheiate, pe 5 decembrie racheta Proton plecata de la cosmodromul din Baikonur, si avand la bord 3 noi sateliti din constelatia Glonass -Kosmos 2470, 2471 si 2472, dintr-o grava eroare a depasit cu 1-1.5 tone cantitatea de oxidant necesara Blok DM-03, iar datorita acestei supraincarcari traiectoria finala a fost una gresita si a dus la pierderea celor 3 sateliti. Acest lucru a fost posibil datorita unor deficiente grave in procedurile de pregatire a zborurilor spatiale. Ca si acum s-au gasit si aspecte politice si de coruptie, asigurarea incarcaturii fiind facuta de catre Sputnik Insurance Center in al carei consiliu de administratie se regasesc fiii actualului si fostului sef al agentiei spatiale ruse Roskosmos.
Investigatia a scos in evidenta si probleme mult mai grave. La aproape 50 de ani de la zborul lui Gagarin programul spatial rus sufera de deficiente majore de management.
Racheta Angara este in continuare doar la stadiul de proiect, cosmodromul Svobodnyy nu este inca deschis, proiectele deja incepute sufera amanari importante si se investeste foarte putin in tehnologie noua. Cel mai rau sta insa programul de navigatie prin satelit Glonass, in ciuda sumelor mari de bani investite in el. Intr-o piata globala de navigatie estimata la 60-70 miliarde de dolari anual, Rusia tintea o nisa de 15% (adica 9-10 miliarde si mai mult decat vanzarile de armament) dar abia a reusit sa se mentina la 1% mult sub asteptarile sale.
Va fi asadar interesant de urmarit evolutia evenimentelor si ce alte demiteri/schimbari vor avea loc la nivelul managementului din industria spatiala.
credit Roskosmos