Pe 25 decembrie India prin agentia sa spatiala ISRO a incercat sa plaseze pe o orbita geostationara un nou satelit de telecomunicatii. GSAT-5P urma sa intre in operare pentru aproximativ 14 ani in locul mai vechiului INSAT-3E (ce fusese lansat in februarie 2003) la pozitia orbitala 55 de grade est.
Zborul a fost insa unul extrem de scurt sfarsit prin pierderea rachetei si a incarcaturii.

In acest articol vom incerca sa facem un scurt sumar al sfarsitului de an spatial 2010 trecand in revista evenimentele majore care au marcat ultimele zile.

Pe 25 decembrie India prin agentia sa spatiala ISRO a incercat sa plaseze pe o orbita geostationara un nou satelit de telecomunicatii. GSAT-5P urma sa intre in operare pentru aproximativ 14 ani in locul mai vechiului INSAT-3E (ce fusese lansat in februarie 2003) la pozitia orbitala 55 de grade est.
In greutate de 2310 kg, din care 1335 kg combustibil, satelitul -construit pe o platforma I-2K- era echipat cu 24 transpondere pentru configuratia nominala si inca 12 transpondere suplimentare, toate functionand in banda C. Satelitul era deservit de 2 panouri solare ce generau minim 2600 W suficient pentru consumul transponderelor estimat la 1700 W.
Daca in lansarea lui INSAT-3E ISRO apelase la serviciile rachetei Ariane 5, de aceasta data s-a dorit lansarea la bordul unei rachete de provenienta indigena GSLV Mark 1 care ar fi trebuit sa lase satelitul intr-o orbita de transfer geostationara GTO de unde motorul de corectie orbitala ce dezvolta o forta de tractiune de 440 N ar fi preluat sarcina circularizarii traiectoriei si scaderii inclinatiei planului orbital.

Zborul de pe 25 decembrie 2010 a fost insa unul extrem de scurt sfarsit prin pierderea rachetei si a incarcaturii. Conform comisiei care a investigat cauzele accidentului 10 din conectorii ce asigurau transmisia comenzilor de la calculatorul de bord situat in partea superioara a corpului rachetei la electronica ce controleaza cele patru boostere au cedat fie din cauza vibratiilor sau presiunii dinamice induse de acceleratie, cel mai probabil in urma unor defecte de fabricatie.
Zborul a decurs normal pana la T0+47.5 s, dar la momentul T0+47.8 telemetria de bord a aratat primele erori si in scurt timp, sistemul de boostere care asigura ascensiunea in primele 2 minute si jumatate dupa desprinderea de la sol, lipsit de comenzile de orientare si-a pierdut stabilitatea si a sfarsit prin a pune racheta intr-un unghi de atac foarte mare si implicit a supus structura unui stres dinamic mult peste valorile admise. La T0+53.8 s datorita solicitarilor la care a fost supus, corpul rachetei s-a rupt, sfarsind intr-o minge de foc ce a captat atentia camerelor tv prezente la eveniment. Ca sa evite orice fel de probleme, la T0+64 s inginerii de zbor indieni au comandat o explozie controlata si distrugerea rachetei.
Ramane de vazut care vor fi concluziile finale ale anchetei oficiale si ce recomandari vor fi facute pentru evitarea repetarii unui nou accident, dar ISRO este acum sub presiune fiind la al doilea incident in 2010.

 
GSLV sau Geosynchronous Satellite Launch Vehicle este o racheta cu o masa de 402 tone, beneficiind de o constructie in 3 trepte ce combina combustibil solid si lichid. Este in serviciu din anul 2001, cu 7 lansari la activ (6 sub indicativul Mark 1 si 1 sub indicativul Mark 2) dintre care 4 au fost reusite.
Dintre lansarile Mark 1 una a esuat din cauza unei defectiuni de fabricatie a unei componente (trebuie amintit de esecul complet din iulie 2007 atunci cand s-a pierdut satelitul Insat 4C) iar alta a fost un semiesec (in septembrie 2007 atunci cand datorita unei nefunctionari in totalitate a ultimei trepte satelitul Insat 4CR a fost pus intr-o orbita mai joasa decat cea dorita -dar mutat mai tarziu prin propriile motoare pe orbita geostationara dorita).
Deasemenea, pe 15 aprilie 2010 zborul de test al versiunii noi Mark 2, lansat de la centrul spatial Satish Dhawan Space Center din Sriharikota a esuat dupa ce treapta a treia a rachetei a deviat de la traiectoria dorita in urma defectiunii unei pompe de alimentare cu combustibil.


GSLV Mark 1 are o capacitate de transport de 5000kg pentru o orbita joasa (LEO) si de respectiv 2200kg pentru o orbita de transfer geostationara (GTO).
Succesoarea din aceasta serie este racheta Mark 2 care era asteptata sa intre in functiune pentru lansari comerciale undeva in 2011, dar care iata a fost amanata datorita dificultatilor tehnice intampinate.

Aceasta este o generatie complet noua, care pe langa faptul ca va extinde posibillitatile actualei GSLV va oferi deasemenea o injumatatire a costului de lansare. In plus daca rezultatele obtinute vor fi satifacatoare versiunea Mark3-produsul matur al seriei, va oferi suportul tehnic al programului de zbor in spatiu cu echipaj uman, pe care India va incerca sa il perfectioneze incepand cu anul 2015, noua racheta urmand sa stea la baza viitoarelor lansari. Pentru consecventa, trebuie amintit ca acest program a inceput in anul 2007 cu zborul asa numitei Space Recovery Capsule, o capsula de 550kg din care va fi derivat viitorul vehicul orbital ce va fi capabil sa transporte 2 astronauti pe o orbita LEO cu altitudinea de 400km. Intregul program va costa India in jur de 2.2 miliarde de dolari.

Ce este asadar nou la aceasta versiune GSLV? India are de ceva vreme un parteneriat extins cu Rusia care ar trebui sa ii asigure suportul pentru intrarea in randul natiunilor capabile sa trimita astronauti in spatiu. Acordul a fost semnat cu Roskosmos in decembrie 2008 cu ocazia vizitei lui Medvedev in India si continua traditia cooperarii bilaterale incepute in 1984 cu zborul primului astronaut indian (la bordul capsulei spatiale Salyut). Pe langa sprijinul logistic pe care se spera sa se obtina in urma acestui acord, un alt zbor de pregatire al unui astronaut indian se va desfasura la bordul unei misiuni Soyuz in 2013.
Colaborarea nu se opreste insa aici ci s-a materializat pana acum si prin sprijin tehnic pentru motoarele rachetelor indiene-vorbim acum in principal de treapta a treia a rachetei GSLV.

Aceasta, un motor de tip -KVD-1M, furnizata pana acum de Rusia de la racheta Proton, va fi inlocuita cu un motor de constructie proprie cryogenic (CS).

Vechiul motor rusesc functiona pe baza de oxigen si hidrogen lichid si a fost vandut la inceputul anilor 90, imediat dupa destramarea URSS, in numar de 7 bucati catre India dintre care cum spuneam 6 au zburat deja (si numai unul singur a ramas in stoc ca rezerva pana la intrarea in functiune a noului motor indian). Dupa 1990, datorita regulatiilor de transfer de tehnologie care au aparut pe plan mondial India a fost fortata sa ia decizia dezvoltarii unui motor indigen, nemaiputand cumpara componente rusesti. Dezvoltarea acestuia in laboratoare a durat insa mai mult de 18 ani.

Motoarele criogenice sunt mult mai eficiente decat solutiile conventionale dar pe de alta parte implica solutii de proiectare si constructie complexe datorita temperaturilor scazute pe care le implica si stresului termic si structural asupra componentelor.
Separat de inlocuirea motorului treptei trei vor aparea probabil mici modificari structurale si la treptele inferioare ale lansatorului pentru imbunatatirea performantelor lor.

In paralel cu dezvoltarea lui Mark 2 vor continua eforturile pentru versiunea Mark3-care ar trebui sa intre in operare in 2012 si care va inlocui cele 4 boostere de start cu altele 2 mai mari, va introduce un nou motor pe baza de combustibil lichid pentru prima treapta, un motor restartabil pentru treapta a doua si va imbunatati performantele motorului cryogenic testat pe Mark 2.


Momentan India detine separat de GSLV si lansatorul PSLV sau Polar Satellite Launch Vehicle -o racheta de 294 tone, cu patru trepte ce combina combustibil lichid si solid si este capabila sa lanseze o incarcatura de 3200kg intr-o orbita joasa (LEO) sau 1600kg intr-o orbita sun-synchronous (SSO). Din aprilie 2008 aceasta detine si recordul in materie de lansari simultane- cu 10 sateliti lansati in acelasi timp.

credit ISRO