Seria Sirius se imbogateste cu un nou satelit de telecomunicatie
20-10-2010 03:05
In urma cu cateva zile a avut loc lansarea celei mai platforme a concernului XM Satellite Radio Holdings Inc.
XM-5 a fost construit de Space Systems/Loral in urma unui contract castigat in iunie 2005 si finalizat 3 ani mai tarziu decat se stabilise initial, iar lansarea a fost efectuata de International Launch Services.


Zborul a avut loc pe 14 octombrie la ora 18:53 si a folosit hangarul 24 al cosmodromului din Baikonur.
O racheta Proton in configuratia Breeze M a ridicat noul satelit intr-o orbita de transfer geostationara.
XM-5 este a cincea platforma din seria XM Satellite Radio, inceputa in 2001 cu satelitii XM-1 si XM-2 si continuata ulterior in 2005 (XM-3) si 2006 (XM-4).
Este pentru prima data cand s-a renuntat la platforma de baza Boeing 702 si s-a trecut la LS-1300S in aceeasi configuratie folosita si pentru satelitii EchoStar Satellite Services subsidiara concernului DishNetwork- adica Space Systems/Loral pe partea de proiectare/dezvoltare si ILS pentru lansare.

Compania ILS (International Launch Services) cu sediul in Virginia, SUA, si al carei actionar majoritar este compania ruseasca Khrunichev Space Center-constructorul rus al rachetei Proton, are drepturi de exclusivitate pentru comercializarea serviciilor de transport catre operatori de sateliti comerciali din intreaga lume.

Space Systems/Loral este o subsidiara a concernului Loral Space & Communications care detine in plus 64% din grupul Telesat Canada si 56% din grupul XTAR in care are ca partener concernul spaniol HISDESAT (fondat de Hispasat S.A si Spanish Ministry of Defence). Cu sediul in Palo Alto, California, SS/L si-a inceput activitatea cu mai mult de 50 de ani in urma si de atunci a reusit sa construiasca mai mult de 220 de sateliti pentru clienti comerciali sau guvernamentali din intreaga lume : APT Satellite, AsiaSat, Asia Broadcast Satellite, DIRECTV, DISH Networks, EchoStar, Globalstar, Hisdesat, Hispasat, Hughes Network Systems, ICO, Intelsat, Japan's Ministry of Transport and Civil Aviation Bureau, the National Oceanic & Atmospheric Administration (NOAA), Optus (SingTel), SatMex, SES, Thaicom, Sirius XM Radio, Telesat, TerreStar Networks, ViaSat, WildBlue Communications sau XTAR.
Anul trecut compania mama Loral Space & Communications a anuntat incasari de 1008 milioane de dolari, in crestere fata de 2007 (814 milioane) si 2008 (881 milioane) si un numar de 2400 de angajati permanenti si 150 de colaboratori.


Noul satelit, in greutate de 5984 kg va opera pentru aproximativ 15 ani de la slotul orbital 85.2 grade vest. Este dotat cu 2 antene de mari dimensiuni si are o putere minima generata de 19.5 kW. Zborul spre orbita a durat 9 ore si 12 minute si a fost unul complex incluzand parcarea initiala intr-o orbita circulara si apoi inca 4 manevre care au ridicat inaltimea orbitei si au redus inclinatia planului orbital.
La separarea de racheta, satelitul a fost plasat intr-o orbita GTO cu perigeul la 4235 km, apogeul la 35727 km si inclinatia de 22.84 grade.
In cele cateva zile scurse de la lansare satelitul –care a primit intre timp indicativul 37185- si-a folosit motoarele de la bord pentru corectia orbitala (circularizare si scaderea inclinatiei la 0), astfel ca in prezent el zboara intr-o orbita GEO fiind plasat la slotul orbital 80 grade vest.
Timp de o luna echipa de ingineri va efectua testele obisnuite de dupa lansare si va porni toate echipamentele de la bord, ulterior satelitul urmand sa fie mutat pe pozitia operationala finala la cateva grade longitudine departare.  

Aceasta a fost a noua lansare a unei rachete Proton in 2010 si a 62 utilizare a acesteia de catre ILS.

Racheta Proton, intrata in operare sub indicativul UR500 si-a facut debutul intr-un zbor din 16 iulie 1965. De atunci a reusit sa efectueze 360 de zboruri cu scenarii dintre cele mai complexe: a fost folosita pentru lansarea misiunilor rusesti interplanetare catre Luna, Marte, Venus si cometa Halley, a transportat incarcaturi catre statiile Mir in trecut si catre ISS azi si nu in ultimul rand a transportat sateliti comerciali si militari pe orbita.


Proton este o racheta de 58.2 m lungime si cantarind 705 tone in configuratie normala. Este echipata cu trei trepte motoare si un sistem de boostere, cu lungimea de 42.3 m si diamentrul variind intre 4.1 si 7.4 m. Acestora li se adauga sistemul aditional Breeze M care dezvolta o forta suplimentara de pana la 20 kN si care este echipat cu un sistem de stabilizare triaxiala, un sistem de navigatie si un calculator de bord, fiind direct raspunzator de calitatea injectiei orbitale a transportului. In cazul acestuia, cantitatea de combustibil incarcata depinde de specificul misiunii si este variata pentru a optimiza performanta zborului.
Prima treapta a rachetei este propulsata de 6 motoare de tip RD 276 care furnizeaza un total de 11 MN. Treapta a doua este alimentata de 3 motoare de tip RD 210 plus un motor de tip RD 211 furnizand o forta totala de 2.4 MN. Treapta a treia este propulsata de un motor de tip RD 213 cu forta de tractiune 583 kN, iar controlul si dirijarea zborului sunt realizate cu un sistem de avionica triplu redundant care comanda un motor de 31 kN cu 4 ajutaje. In aceasta echipare racheta este capabila sa inscrie intr-o orbita de transfer geostationara o masa de pana la 6360 kg.

Lansarea rachetei Proton va fi continuata pe 14 noiembrie cand la bord se va afla satelitul SkyTerra 1, in timp ce urmatorul satelit Sirius va fi platforma FM6 ce va zbura in 2011 (pentru conformitate trebuie amintit ca firma americana dezvolta in paralel ambele serii de sateliti XM si FM, acestia din urma avand o orbita eliptica inalta de tip Tundra 23975 km x 46983 km x 63.4 grade si putand astfel deservi extremul nordic american).

Fondata in anul 1992 si momentan evaluata la peste 6 miliarde dolari, XM Satellite Radio Holdings Inc, cunoscuta si sub brandul Sirius Satellite Radio, are sediul in Washington DC si are ca actionar majoritar Liberty Media Corporation care detine 40% din actiunile firmei.
Compania este axata in principal pe furnizarea de programe radio (in momentul de fata peste 130) catre 19.5 milioane de oameni de pe continentul american.
Servicii secundare au fost dezvoltate in doemniul informatiilor despre vreme, navigatie, trafic etc: SIRIUS Backseat TV™, XM NavTraffic®, SIRUS Traffic™, XM Nav Weather™ si SIRIUS Marine™.
In 2009 compania a avut incasari de 2.53 miliarde de dolari, in crestere cu 4% fata de 2008, fiind singura companie radio Americana in crestere economica.
In ciuda usoarei scaderi a numarului de abonati (257.000) incasarile medii pe abonat au crescut cu 2% ajungand de la 10.56 dolari in 2008 la 10.73 dolari in 2009.

jQuery Menu by Apycom