Sistemul SBSS- “Space Based Space Surveillance System” a devenit realitate dupa ce primul satelit a fost trimis in spatiu duminica 26 septembrie 2010.
In urma cu 6 ani, mai precis in martie 2004 US Air Force organiza o competitie pentru construirea unui sistem care sa detecteze si sa urmareasca obiectele in spatiu, fie ca vorbim de sateliti activi sau de deseuri orbitale, date care in completarea “US Surveillance Network” (reteaua care in present monitorizeaza de la sol mai mult de 19.000 de obiecte spatiale) ar asigura tabloul complet pentru ceea ce generic se numeste “Space Situational Awareness”.
Informatiile colectate ar trebui folosite in principal in operatiuni militare dar nu numai, ele putand ajuta si la elaborarea strategiilor de evitare a deseurilor orbitale pentru statia spatiala internationala ISS sau a manevrelor orbitale care ar putea sa evite evenimente de tipul Iridium 33.

Primul satelit SBSS-1 (impreuna cu toata infrastructura de sol aferenta) parte a contractului Block10 a beneficiat de un contract de 823 de milioane de dolari- dintre care aproximativ 40% a fost costul satelitului propriu zis si 35 de milioane au revenit lansarii.
Northrop Grumman Mission Systems a preluat prima faza a contractului (mission area prime integration), iar consortiul Boeing Space Systems si Ball Aerospace partea a doua (de dezvoltare si operare initiala a satelitului).

Noul satelit a fost construit pe o platforma BCP2000 (Ball Configurable Platform), are o masa la lansare de 1031 kg si se estimeaza ca va fi operational pentru aproximativ 7 ani. BCP2000 este o platforma versatila dezvoltata de Ball Aerospace pentru a integra orice tip de aparatura de observatie a Pamantului, asigurand o foarte buna stabilitate in zbor (gratie stabilizarii triaxiale) si un raspuns prompt al sistemului AOCS (attitude and orbit control system) in cazul selectarii unei tinte de observatie la sol.

Controlul activ se realizeaza cu ajutorul unui sistem de motoare pe baza de hidrazina, iar partea de senzori este asigurata de receptori GPS, de 2 camere stelare etc.
Puterea este generata cu ajutorul a doua panouri solare cu doua grade de libertate, fiecare compus din 3 sectiuni independente,  si care garanteaza un total de 840 W la sfarsitul perioadei de operare.
Comunicatia se face cu ajutorul unei antene de putere mare in banda X avand o rata de descarcare de 320 Mbps (pentru telemetrie) sau cu ajutorul unei antene in banda S pentru uplinkul comenzilor.
Primul satelit care a folosit platforma BCP2000 a fost Cloudsat in anul 2006- un satelit meteo care folosea un radar special pentru masurarea altitudinii si proprietatilor norilor.

Revenind la SBSS-1 trebuie spus, ca la fel ca in majoritatea cazurilor de acest fel (cand programe noi sunt initiate) agenda reala nu a decurs conform calendarului stabilit initial, astfel ca desi lansarea era programata pentru mijlocul lui 2007, in final s-a ajuns ca ea sa aiba loc abia acum in septembrie 2010 (daca initial a fost vorba de intarzieri la proiectarea satelitului, pe urma problemele s-au transferat in zona lansatorului).

Plecata de la complexul 8 al bazei spatiale Vandenberg din California la ora 04 :41 UTC, racheta Minotaur 4 a plasat aproape 15 minute mai tarziu satelitul SBSS1 intr-o orbita de transfer cu inaltimea de 540 km si inclinatia 97.99 grade, orbita finala dorita fiind SSO (sun synchronous orbit) cu inaltimea de 630 km.
Dupa aceasta etapa satelitul va mai trece printr-o perioada de 90 de zile de teste si calibrari, abia pe urma fiind acceptat formal de US Air Force.

Minotaur 4 este la primul zbor orbital dupa ce in aprilie o alta racheta de test Minotaur 4 Lite a zburat suborbital avand la bord unul din Hypersonic Technology Vehicle HTV-2a.
Derivata din vechile rachete militare Peacekeeper care au fost folosite inca de la mijlocul anilor ’70 si mai tarziu in 2005 retrase ca parte a tratatului Start 2, Minotaur 4, construita de Orbital Sciences Corporation, este o racheta de 23.8 m lungime, cu diametrul de 2.34 m, o greutate de 83 de tone si alimentata de 4 motoare cu combustibil solid.
Prima treapta, construita de Thiokol/ATK este propulsata de un motor SR118 cu forta de tractiune 2200 kN, a doua treapta construita de Aerojet este propulsata de un motor SR119 cu forta de tactiune de 1365 kN, iar a treia treapta, construita de Hercules Incorporated, de un motor SR120 cu forta de 329 kN.
Treapta a patra este configurabila si face diferenta intre versiunea standard Minotaur 4 si versiunea puternica Minotaur 4 + (pentru prima versiune se foloseste un motor Orion 38 construit de aceeasi Hercules Incorporated si utilizat in trecut la rachetele Pegasus si Taurus-ce dezvolta 32.2 kN, in timp ce pentru a doua versiune se foloseste un motor Star-48V construit de Thiokol/ATK ce dezvolta 68.6 kN).
Racheta este capabila sa transporte intr-o orbita joasa in jurul Pamantului (LEO) o incarcatura cu masa de pana la 1735 kg.
Urmatorul zbor al unei rachete Minotaur 4 este asteptat in 2011 si va avea la bord un nou experiment HTV, respectiv versiunea 2b.

Cum functioneaza asadar sistemul SBSS? Spre deosebire de sistemele terestre (fie ca vorbim de radare sau telescoape),  supravegherea din spatiu beneficiaza de avantajul de a nu fi afectat de conditiile meteo, de interferentele atmosferice sau de momentul zilei, in plus datorita pozitiei orbitale avand si o mai lunga vizibilitate asupra unei tinte (nu doar atunci cand aceasta trece deasupra punctului de observatie).
Ideea nu este noua ci este o continuare a proiectului MSX (Midcourse Space Experiment) lansat in 1996. Un an mai tarziu, in 1997 ramas fara substanta criogenica care trebuia sa mentina temperaturi scazute ale planului focal din instrumentul principal Spirit 3 (Space Infrared Imaging Telescope), satelitul MSX a pierdut senzorul infrarosu cu care era echipat dar si-a continuat functionarea doar cu instrumentul SBV (Space Based Visible) un senzor care furniza imagini normale, in gama vizibila.
Acesta a continuat sa functioneze pana in iunie 2008 atunci cand defectiunea sa a marcat si sfarsitul misiunii MSX.

Fata de proiectul MSX noul SBSS-1 aduce in atentie un telescop de 30 cm lungime dar amplasat pe o montura ce se poate roti pe 2 axe (aceasta proprietate asigurand o rotire individuala a senzorului fara a mai fi nevoie de a roti intregul satelit). Dotat cu un camp vizual larg si avand in componenta 3 lentile, cu un plan focal de 2.4 Mpixeli si cu o interferenta mult scazuta a electronicii asupra masuratorilor, noul telescop aduce de 2 ori mai multa sensibilitate, de 2 ori mai multa viteza in detectarea posibililelor conflicte si de 10 ori mai multa capacitate de procesare.
Spre deosebire de precedenta platforma vor putea fi monitorizati nu numai satelitii geostationari ci si cei aflati in orbite medii (MEO) sau inalte (HEO) in jurul Pamantului.

credit Boeing Space Systems si Ball Aerospace