Si saptamana aceasta 10-17 iulie, domeniul spatial a fost plin de evenimente-dintre care cele mai vizibile au fost cele doua lansari din acest interval.
Mai intai, sambata 10 iulie ora 18:40 GMT, cosmodromul spatial din Baikonur a gazduit zborul cu numarul 358 de la intrarea in operare si al saptelea de anul acesta pentru o racheta Proton.

Si saptamana aceasta 10-17 iulie, domeniul spatial a fost plin de evenimente-dintre care cele mai vizibile au fost cele doua lansari din acest interval.

Mai intai, sambata 10 iulie ora 18:40 GMT, cosmodromul spatial din Baikonur a gazduit zborul cu numarul 358 de la intrarea in operare si al saptelea de anul acesta pentru o racheta Proton.

Operarea rachetei a fost facuta de ILS sau “International Launch Services”- o companie cu sediul in Virginia, SUA, dar al carei actionar majoritar este compania ruseasca Khrunichev Space Center, aceeasi care construieste si racheta Proton. Aceasta companie ILS-care are drepturi de exclusivitate pentru comercializarea serviciilor de transport- a fost fondata pentru a facilita accesul Khrunichev catre operatorii de sateliti comerciali din intreaga lume.

De aceasta data operatorul s-a numit Dish Network aflat acum la un nou satelit Echostar, cel cu numarul 15-despre precedentul EchoStar 14 SpaceAlliance relatand o data cu lansarea sa de pe 20 martie.

Compania Dish Network, cu sediul in Meridian, Colorado, a fost infiintata in anul 1996 ca o subsidiara a companiei EchoStar (fondata in 1980) si a avut la nivelul anului 2008 un numar de 26000 de angajati si o cifra de afaceri de 11.6 miliarde de dolari, cu un profit net de 902 milioane de dolari.

Operand 15 sateliti, DishNetwork este in concurenta directa cu puternicele firme de cablu din Statele Unite si cu DirectTV, o companie controlata de miliardarul media R.Murdoch.
Datorita unui bun management si cresterii constante a numarului de transpondere –active in domeniul serviciilor de televiziune standard sau HD- se estimeaza ca in medie fiecare nou utilizator adus in reteaua DishNetwork necesita o investitie de circa 600 de dolari, mult in scadere fata de costurile anilor trecuti-ceea ce inseamna si preturi mai competitive pe piata si atragerea permanenta de noi clienti. Numarul total al utilizatorilor serviciilor a ajuns astfel in ultimul timp, potrivit informatiilor oficiale, la aproximativ 14 milioane.

Racheta folosita pentru lansare-Proton Breeze M- are o lungime de 58.2 m si cantareste 705 tone in configuratie nominala. Este echipata cu trei trepte motoare si un sistem de boostere, cu lungimea de 42.3 m si diametrul variind intre 4.1 si 7.4 m. Acestora li se adauga sistemul aditional Breeze M care dezvolta o forta suplimentara de pana la 20 kN si care este echipat cu un sistem de stabilizare triaxiala, un sistem de navigatie si un calculator de bord, fiind direct raspunzator de calitatea injectiei orbitale a transportului. In cazul acestuia, cantitatea de combustibil incarcata depinde de specificul misiunii si este variata pentru a optimiza performanta zborului.

Prima treapta a rachetei este propulsata e 6 motoare de tip RD 276 care furnizeaza un total de 11 MN. Treapta a doua este alimentata de 3 motoare de tip RD 210 plus un motor de tip RD 211 furnizand o forta totala de 2.4 MN. Treapta a treia este propulsata de un motor de tip RD 213 cu forta de tractiune 583 kN, iar controlul si dirijarea zborului sunt realizate cu un sistem de avionica triplu redundant care comanda un motor de 31 kN, cu 4 ajutaje. In aceasta echipare racheta este capabila sa inscrie intr-o orbita de transfer geostationara o masa de pana la 6360 kg.

Istoric vorbind, racheta Proton, initial purtand indicativul UR500 si-a facut debutul intr-un zbor pe 16 iulie 1965. De atunci a reusit sa efectueze zboruri cu scenarii dintre cele mai complexe: a fost folosita pentru lansarea misiunilor rusesti interplanetare catre Luna, Marte, Venus si Cometa Halley, a transportat incarcaturi catre statiile Mir in trecut si catre ISS azi, si nu in ultimul rand a transportat sateliti comerciali pe orbita (zborurile comerciale au inceput pe 9 aprilie 1996 cu satelitul Astra 1F).

Revenind la misiunea de sambata, trebuie spus ca procesul de construire a satelitilor EchoStar este coordonata de EchoStar Satellite Services, o subsidiara a concernului DishNetwork si are drept contractor principal compania Space Systems Loral care foloseste platforma sa LS1300 cu o durata de viata de 15 ani.

Daca precedentul satelit EchoStar 14 a utilizat la maxim capacitatea de transport a rachetei Proton (greutatea sa de 6379 kg fortand inginerii sa configureze racheta de asa natura incat sa impinga bariera de greutate oficial acceptata cu cateva kilograme mai sus), de aceasta data, pentru EchoStar 15 nu a mai fost nevoie de asa ceva, satelitul cantarind “doar” 5521 kg.

Cu aceasta noua platforma DishNewtork reuseste sa suplimenteze in doar cateva luni, capacitatea retelei sale cu mai mult de 130 de transpondere, cele 32 de transpondere in banda Ku ale lui EchoStar 15 adaugandu-se celor 103 ale lui EchoStar 14.

Noul satelit va ocupa slotul orbital 61.5 grade vest alaturi de mai vechii EchoStar 3 (lansat in octombrie 1997) si EchoStar 12 (lansat in iulie 2003)-de acolo de unde va deservi jumatatea estica a teritoriului american.
DishNetwork mizeaza si pe o sporire a fiabilitatii si calitatii serviciilor furnizate, EchoStar 15 avand o putere instalata de 20kW, ceea ce va permite o emisie de circa 300 W pe canal adica in crestere cu 30 de procente fata de anii anteriori.

Cum a decurs asadar zborul de sambata trecuta? Ca si in precedentele lansari, noua misiune a fost gazduita de hangarul 39 de la Baikonur, avand ora de start tot seara.
Obiectivul a fost plasarea satelitului intr-o orbita de transfer geostationara cu apogeul la 35786 km, perigeul la 6030 km si inclinatia 18.7 grade-intr-un scenariu complex care a durat aproximativ 9 ore si 10 minute si care a inclus initial parcarea intr-o orbita circulara in jurul Pamantului, apoi o orbita intermediara, urmata de o orbita de transfer si in final trecerea la o orbita GTO.

Separarea satelitului a avut loc la 03:53 GMT, iar statiile de sol au consemnat achizitia primei telemetrii si succesul misiunii. In urmatorul interval de timp inginerii de la sol vor circulariza traiectoria si vor scadea inclinatia planului orbital prin manevre efectuate cu motoarele de control orbital de la bordul satelitului astfel ca in final sa poata fi atinsa orbita geostationara finala.

credit DishNetwork