Intelsat pierde pentru moment satelitul Galaxy 15
22-04-2010 09:36

 

Pe 8 aprilie, intr-un comunicat oficial, compania Intelsat facea public faptul ca a pierdul controlul satelitului Galaxy 15 aflat la pozitia orbitala 133 grade longitudine vestica.

Pe 8 aprilie, intr-un comunicat oficial, compania Intelsat facea public faptul ca a pierdul controlul satelitului Galaxy 15 aflat la pozitia orbitala 133 grade longitudine vestica.

Incepand cu 5 aprilie, satelitul-aflat in orbita din octombrie 2005 si care avea o durata de viata estimata undeva pana in 2022- nu a mai raspuns la comenzile operatorilor de la sol si nici nu a mai trimis pachetele de telemetrie, in pofida faptului ca serviciile de telecomunicatii functioneaza nominal.

Galaxy 15 este construit de compania Orbital Sciences Corporation aceeasi care a mai furnizat inca 5 sateliti asemanatori pentru Intelsat.

Este realizat ca si predecesorii pe o platforma STAR 2 considerata de producator mai usoara, mai compacta si mai ieftina fata de cele oferite de companiile concurente si nu in ultimul rand cu capacitate modulara-fiind capabila sa gazduiasca cele mai multe din configuratiile de comunicatie existente astazi pe piata.

Satelitul are o greutate de 1892 kg, beneficiind de aportul a doua panouri solare amplasate de o parte si de alta a platformei, fiecare alcatuit din 4 elemente bazate pe tehnologia Ga-As. Energia generata este inmagazinata in doua sisteme de baterii Li-Ion cu capacitatea de 4840 Wh.

Stabilizarea se realizeaza triaxial cu ajutorul unui sistem de propulsie monopropellant bazat pe idrazina iar pentru manevrele orbitale se foloseste un sistem bipropelant.

Echipat cu 24 de transpondere in banda C si cu un transponder in banda L, satelitul furnizeaza servicii media pentru operatorii din America de Nord si respectiv Autoritatea Aeronautica Americana.

Pentru a preintampina posibile intreruperi in reteaua Intelsat, compania a decis mutarea temporara a unei platforme mai vechi Galaxy 12, lansat in aprilie 2003 si echipat aproape identic cu 24 de transpondere in banda C (dar fara transponderul in banda L folosit pentru aviatia commerciala)- de la slotul orbital 123 grade vest la 133 grade vest.

Instalat in noua pozitie inca din 14 aprilie, acesta a preluat sarcinile platformei defecte pana la investigarea problemei tehnice si solutionarea ei.

Aparent vina pentru acest incident apartine conditiilor meteo din perioada 3-5 aprilie (mai multe detalii in linkurile de mai jos).

detalii conditii meteo 3-5 aprilie
detalii conditii meteo 3-5 aprilie

Trebuie amintit ca in trecut varfurile de activitate solara au afectat mai multe platforme geostationare costruite de compania Orbital, deci acesta nu ar fi primul incident de acest fel.

Teoretic, defectiunea ar putea fi localizata fie la nivelul decoderului antenei fie la nivelul procesorului de bord care sub influenta unui flux energetic ridicat ar putea avea software-ul corupt.

In mod normal, echipa de control va incerca pentru inceput –dupa ce satelitul va fi scos din circuitul serviciilor nominale- resetarea circuitelor de bord prin transmiterea unor comenzi speciale care nu sunt decomutate de decoderul antenei ci sunt executate direct la nivel hardware.

Daca problema va persista si dupa aceasta reinitializare- se va comanda o descarcare a imaginii software-ului de bord, aceasta urmand sa fie analizata la sol pentru gasirea unor eventuale erori. In paralel vor fi efectuate bineinteles investigatii amanuntite si asupra caracteristicilor fizice ale electronicii pentru a vedea daca aceasta nu a fost afectata la nivel hardware de fluxul solar.
Indiferent de rezultatul investigatiei, probabil ca totul se va termina printr-un “upload” software adica instalarea unei versiuni noi care ar trebui sa corecteze problema.

In orice caz, asa cum este obisnuit in aceasta industrie, compania mama Intelsat nu va avea de suferit pentru ca toate platformele sale sunt asigurate.

Intelsat este una dintre cele mai mari companii de profil si un pionier in domeniu (trebuie amintit ca in 1965 Intelsat a lansat primul satelit comercial de telecomunicatii din lume) ce furnizeaza inca de la fondarea in anul 1964 servicii prin satelit, incluzand aici telecomunicatii, media - servicii video, de date si de voce in aproximativ 200 de tari, pentru aproximativ 1800 de clienti.
De atunci Intelsat si-a inscris numele de mai multe ori in istorie prin realizarile tehnice- spre exemplu in 1969 cand se stabilea prima transmisie tv directa la nivel global a aselenizarii misiunii Apollo 11 sau in 1974 cand se puneau bazele primei retele internationale de comunicatii digitale prin satelit.

Cu o flota moderna ce numara aproape 50 de sateliti si 8 statii de sol, cu un personal de 1100 de oameni si cu birouri in Brazilia, China, Franta, Germania, India, Singapore, Africa de sud, Emiratele arabe unite, Anglia si Statele Unite, Intelsat a inregistrat incasari de 2.4 miliarde de dolari la sfarsitul anului 2008, consolidandu-si pozitia pe piata telecomunicatiilor globale.

orbita satelitului


credit Intelsat & Orbital
jQuery Menu by Apycom