Asa cum anuntam intr-un articol de anul trecut, India, care are ambitii de a accede in grupul elitei spatiale mondiale, face in continuare eforturi mari pentru a isi pastra trendul ascendent si a recupera distanta tehnologica care inca o separa de SUA si Rusia.

Asa cum anuntam intr-un articol de anul trecut, India, care are ambitii de a accede in grupul elitei spatiale mondiale, face in continuare eforturi mari pentru a isi pastra trendul ascendent si a recupera distanta tehnologica care inca o separa de SUA si Rusia.

Cu un buget in continua crestere (circa un miliard de dolari pe an) finantat din resurse proprii si din prestarea de servicii de lansare pentru alti operatori internationali, cu mai mult de 16.000 de ingineri mobilizati direct in cercetare/proiectare/infrastructura si cu un program ambitios al carui varf de lance sunt trimiterea pana in 2015 a unor astronauti in spatiu si pana in 2020 a unui echipaj uman spre Luna, India prin actiunile agentiei nationale ISRO (Indian Space Research Organization) incearca sa depaseasca problemele tehnologice inerente unei agende atat de incarcate.

In primul rand sa rezolve problema lansatorului- problema spinoasa de care depinde in mare masura viitorul programului spatial indian, iar dezvoltarea unei game de rachete proprii care sa acopere toate segmentele si tipurile de misiuni spatiale a fost vazuta inca de la inceput, de indieni, ca o directie strategica.

Momentan India detine PSLV sau Polar Satellite Launch Vehicle -o racheta de 294 tone, cu patru trepte ce combina combustibil lichid si solid si este capabila sa lanseze o incarcatura de 3200kg intr-o orbita joasa (LEO) sau 1600kg intr-o orbita sun-synchronous (SSO). Din aprilie 2008 detine si recordul in materie de lansari simultane- cu 10 sateliti lansati in acelasi timp.

Cea mai importanta insa, prin prisma capacitatii de transport si a perspectivelor pe care le deschide este insa seria GSLV unde se spera trecerea de la actuala versiune GSLV-Mark1 la noua versiune GSLV-Mark2 (capabila sa trasnporte 5 tone intr-o orbita joasa LEO) si mai tarziu la GSLV-Mark3 (cu o capacitate undeva la 13 tone pentru o orbita LEO).

Actuala GSLV sau Geosynchronous Satellite Launch Vehicle este o racheta cu o masa de 402 tone, beneficiind de o constructie in 3 trepte ce combina combustibil solid si lichid. Este in serviciu din anul 2001, cu 5 lansari la activ dintre care 4 au fost reusite, iar una a esuat din cauza unei defectiuni de fabricatie a unei componente (trebuie amintit de esecul complet din iulie 2007 atunci cand s-a pierdut satelitul Insat 4C si de semiesecul din septembrie 2007 atunci cand datorita unei nefunctionari in totalitate a ultimei trepte satelitul inlocuitor Insat 4CR a fost pus intr-o orbita mai joasa decat cea dorita -dar mutat mai tarziu prin propriile motoare pe orbita geostationara dorita).

Are o capacitate de transport de 5000kg pentru o orbita joasa (LEO) si de respectiv 2200kg pentru o orbita de transfer geostationara (GTO).
Succesoarea din aceasta serie este racheta Mark 2 prevazuta initial sa isi inceapa testele cu primul zbor in 2009 si care se astepta sa intre in functiune pentru lansari comerciale undeva in 2010-2011, dar care iata a fost amanata datorita dificultatilor tehnice intampinate.

Este o generatie complet noua, care pe langa faptul ca va extinde posibillitatile actualei GSLV va oferi deasemenea o injumatatire a costului de lansare. In plus daca rezultatele obtinute vor fi satifacatoare versiunea Mark3-produsul matur al seriei, va oferi suportul tehnic al programului de zbor in spatiu cu echipaj uman, pe care India va incerca sa il perfectioneze incepand cu anul 2015, noua racheta urmand sa stea la baza viitoarelor lansari. Pentru consecventa, trebuie amintit ca acest program a inceput in anul 2007 cu zborul asa numitei Space Recovery Capsule, o capsula de 550kg din care va fi derivat viitorul vehicul orbital ce va fi capabil sa transporte 2 astronauti pe o orbita LEO cu altitudinea de 400km. Intregul program va costa India in jur de 2.2 miliarde de dolari.

Ce este asadar nou la aceasta versione GSLV? India are de ceva vreme un parteneriat extins cu Rusia care ar trebui sa ii asigure suportul pentru intrarea in randul natiunilor capabile sa trimita astronauti in spatiu. Acordul a fost semnat cu Roskosmos in decembrie 2008 cu ocazia vizitei lui Medvedev in India si continua traditia cooperarii bilaterale incepute in 1984 cu zborul primului astronaut indian (la bordul capsulei spatiale Salyut). Pe langa sprijinul logistic pe care se spera sa se obtina in urma acestui acord, un alt zbor de pregatire al unui astronaut indian se va desfasura la bordul unei misiuni Soyuz in 2013.
Colaborarea nu se opreste insa aici ci s-a materializat pana acum si prin sprijin tehnic pentru motoarele rachetelor indiene-vorbim acum in principal de treapta a treia a rachetei GSLV.

Aceasta, un motor de tip -KVD-1M, furnizata pana acum de Rusia de la racheta Proton, va fi inlocuita cu un motor de constructie proprie cryogenic (CS).

Vechiul motor rusesc functiona pe baza de oxigen si hidrogen lichid si a fost vandut la inceputul anilor 90, imediat dupa destramarea URSS, in numar de 7 bucati catre India dintre care cum spuneam 5 au zburat deja (si numai 2 au ramas in stoc ca rezerva pana la intrarea in functiune a noului motor indian). Mai tarziu datorita regulatiilor de transfer de tehnologie care au aparut pe plan mondial India a fost fortata sa ia decizia dezvoltarii unui motor indigen, nemaiputand cumpara componente rusesti. Dezvoltarea acestuia in laboratoare a durat insa mai mult de 18 ani.

Motoarele cryogenice sunt mult mai eficiente decat solutiile conventionale dar pe de alta parte implica solutii de proiectare si constructie complexe datorita temperaturilor scazute pe care le implica si stresului termic si structural asupra componentelor.
Separat de inlocuirea motorului treptei trei vor aparea probabil mici modificari structurale si la treptele inferioare ale lansatorului pentru imbunatatirea performantelor lor.

Zborul acesta trebuia sa fie primul test al noii rachete si se spera ca va confirma asteptarile si va depasi temerile cu privire la siguranta care s-ar putea realiza prin folosirea unui lansator obisnuit de sateliti la incarcaturi care includ echipaj uman.

Iata ca in sfarsit. astazi 15 aprilie India a efectuat zborul de test pentru a analiza comportarea ultimei verigi din programul sau de lansatoare-GSLV Mark 2, test care dupa anumite surse ar fi costat agentia spatiala indiana in jur de 75 de milioane de dolari.
Incarcatura de test de la bord trebuia initial sa cuprinda 2 sateliti: TAUVEX-2 (Tel Aviv University Ultra Violet Explorer) un satelit de provenienta israeliana si GSAT-4 un asa numit “technology demonstrator” construit in India.

Ulterior, datorita temerilor privind masa pe care racheta ar fi fost capabila sa o transporte pe orbita, pentru mai multa siguranta partea israeliana a preferat retragerea acestuia de la lansare astfel ca unica incarcatura a ramas GSAT-4.
Acesta, cu o masa de 2180 kg, era construit pe un bus de tip I-2K si dispunea de mai multe transpondere in banda Ka, C, L1 si L5. Avea ca scop testarea unui nou sistem de stabilizare orbitala folosind giroscoape miniaturizate si propulsie electrica, si in plus trebuia sa contribuie la experimentele legate de semnalele de navigatie prin satelit ce ar trebui introduse in viitorului apropiat in uzul aviatiei civile.
Durata de viata estimata era de 7 ani si trebuia sa opereze dintr-o orbita geostationara.

Plecata de la padul 2 al centrului spatial Satish Dhawan Space Center din Sriharikota la ora 10:57 GMT, racheta a folosit timp de aproximativ 2 minute si jumatate puterea celor patru boostere de tip Vikas si a motorului cu combustibil solid din prima treapta.
Treapta a doua a pornit imediat pe urma si a ars inca aproximativ 2 minute, lasand racheta la altitudinea de 140 km.

A urmat aprinderea treptei a treia care ar fi trebuit sa functioneze pana la T0+00:16:47 iar 15 secunde mai tarziu ar fi trebuit sa aiba loc separarea satelitului si intrarea acestuia intr-o orbita de transfer geostationara cu apogeul la 35400 km.

Prin folosirea motoarelor de bord acesta ar fi trebuit sa realizeze mai multe manevre orbitale de circularizare a orbitei, destinatia finala fiind slotul orbital 82 de grade est deasupra Ecuatorului, o pozitie care ii asigura acoperirea permanenta a teritoriului indian.
Din nefericire lucrurile nu au decurs conform planului initial astfel ca imediat dupa pornirea motorului 3, la o altitudine de 140 km si la o viteza de croaziera de 17.700 km/h, inginerii care monitorizau telemetria din centrul de comanda au constatat ca racheta deviaza dramatic de la traiectoria dorita si cateva minute mai tarziu, in urma reintrarii in atmosfera, la 65 de km altitudine si circa 1600 de km de locul de lansare (deasupra Oceanului Indian), legatura s-a intrerupt brusc confirmand esecul misiunii.

Deocamdata nu se stiu cauzele acestui incident dar din traiectoria rachetei se speculeaza ca cele doua motoare vernier de control, care in mod normal ar fi trebuit sa controleze fin traiectoria si sa o stabilizeze, nu si-au facut datoria (fie ca nu au pornit deloc fie ca au subperformat astfel incat corectia livrata a fost insuficienta).

Dupa analizarea in amanuntime a tuturor datelor furnizate de racheta in timpul ascensiunii, o echipa special costituita va stabili cu exactitate ce anume nu a functionat corect astazi si va lua masuri pentru remedierea acestor defectiuni.

Oricum un nou zbor de test a fost anuntat in circa un an. In paralel vor continua eforturile pentru versiunea Mark3-care ar trebui sa intre in operare in 2012 si care va inlocui cele 4 boostere de start cu altele 2 mai mari, va introduce un nou motor pe baza de combustibil lichid pentru prima treapta, un motor restartabil pentru treapta a doua si va imbunatati performantele motorului cryogenic testat astazi.

Pe termen scurt, urmatorul zbor indian va avea loc pe data de 5 mai cu o racheta PSLV care va trasporta pe orbita satelitii CartoSat 2B,AlSat 2°,STUDSAT,CanX 4 si CanX 5.

credit ISRO