EchoStar 14 ajunge pe orbita
22-03-2010 07:38
Sambata 20 martie 2010 compania DishNetwork a lansat pe orbita satelitul EchoStar14 la bordul unei rachete Proton.

Pe 29 decembrie anul trecut relatam despre plasarea pe orbita Pamantului a ultimului satelit de telecomunicatii din reteaua DirectTV.

Iata ca nici concurenta nu ramane inactiva pe aceasta piata globala a serviciilor de comunicatie si televiziune prin satelit, compania DishNetwork reusind sambata 20 martie sa dea un raspuns prin lansarea unei noi platforme numita EchoStar14.

Intregul proiect, coordonat incepand cu ianuarie 2007 de EchoStar Satellite Services, o subsidiara a concernului DishNetwork, a avut drept contractor principal compania Space Systems/Loral pe a carei platforma LS1300 garantata la o durata de operare orbitala de 15 ani, a fost construit noul satelit.

EchoStar14 este o platforma masiva de 6379 kg pentru a carei lansare, racheta Proton apartinand operatorului ILS a fost folosita la capacitatea maxima realizand un record de zbor (EchoStar14 este cel mai greu satelit lansat vreodata de Proton).

Compania ILS (International Launch Services) cu sediul in Virginia, SUA, si al carei actionar majoritar este compania ruseasca Khrunichev Space Center-constructorul rus al rachetei Proton, are drepturi de exclusivitate pentru comercializarea serviciilor de transport catre operatori de sateliti comerciali din intreaga lume.

Proton este o racheta de 58.2 m lungime si cantarind 705 tone in configuratie normala. Este echipata cu trei trepte motoare si un sistem de boostere, cu lungimea de 42.3 m si diamentrul variind intre 4.1 si 7.4 m. Acestora li se adauga sistemul aditional Breeze M care dezvolta o forta suplimentara de pana la 20 kN si care este echipat cu un sistem de stabilizare triaxiala, un sistem de navigatie si un calculator de bord, fiind direct raspunzator de calitatea injectiei orbitale a transportului. In cazul acestuia, cantitatea de combustibil incarcata depinde de specificul misiunii si este variata pentru a optimiza performanta zborului.
Prima treapta a rachetei este propulsata de 6 motoare de tip RD 276 care furnizeaza un total de 11 MN. Treapta a doua este alimentata de 3 motoare de tip RD 210 plus un motor de tip RD 211 furnizand o forta totala de 2.4 MN. Treapta a treia este propulsata de un motor de tip RD 213 cu forta de tractiune 583 kN, iar controlul si dirijarea zborului sunt realizate cu un sistem de avionica triplu redundant care comanda un motor de 31 kN cu 4 ajutaje. In aceasta echipare racheta este capabila sa inscrie intr-o orbita de transfer geostationara o masa de pana la 6360 kg.

Pentru zborul de sambata insa, inginerii de zbor au reusit sa configureze racheta de asa natura incat sa impinga aceasta bariera de greutate cu cateva kilograme mai sus.


Lansarea a avut loc de la hangarul 39 al bazei Baikonur din Kazahstan la ora 18:26 UTC si a durat aproximativ 9 ore si 10 minute pana la plasarea satelitului pe orbita dorita, una de transfer geostationara cu apogeul la 35786 km, perigeul la 3120 km si inclinatia de 26.7 grade. Pentru ca greutatea trasportata a fost una mare, secventa de zbor a fost complexa incluzand initial parcarea intr-o orbita circulara in jurul Pamantului, apoi o orbita intermediara, urmata de o orbita de transfer si in final trecerea la o orbita GTO.

Orbita finala geostationara va fi atinsa folosing motoarele de control orbital de la bordul satelitului, care vor reusi sa circularizeze traiectoria si sa scada inclinatia planului orbital.

Acesta a fost zborul cu numarul 355 de la intrarea in operare in anul 1965 a lui Proton si zborul 58 in serviciul operatorului ILS.
Dupa perioda de testare si pregatire a echipamentelor de bord pentru operare nominala EchoStar14 va intra in serviciu si va fi plasat la 119 grade vest acolo unde il va innocui in activitate pe EchoStar7 un satelit lansat in februarie 2002.

Cu un numar de 103 transpondere in banda Ku, operand servicii de televiziune standard si HD, EchoStar14 va ridica nivelul utilizatorilor companiei din zona Statelor Unite, Alaska si Hawaii la cifra de 14 milioane. Se estimeaza ca in medie fiecare nou utilizator adus in retea necesita din partea companiei in jur de 600 de dolari.

Compania DishNetwork cu sediul in Meridian, Coloroado, a fost infiintata in anul 1996 ca o subsidiara a companiei EchoStar fondata in 1980 si a avut la nivelul anului 2008 un numar de 26000 de salariati si o cifra de afaceri de 11.6 miliarde de dolari cu un profit net de 902 milioane de dolari.

Operand 15 sateliti, DishNetwork este in concurenta directa cu DirectTV controlata de miliardarul media R.Murdoch si cu puternicele firme de cablu din Statele Unite.

credit DishNetwork

jQuery Menu by Apycom