Prima lansare spatiala a anului 2010 apartine Chinei care a reusit sa puna pe orbita sambata 16 ianuarie intr-un zbor initiat de la baza XiChang din sud vestul Chinei la ora 16:12 UTC satelitul Compass G1.

Prima lansare spatiala a anului 2010 apartine Chinei care a reusit sa puna pe orbita sambata 16 ianuarie intr-un zbor initiat de la baza XiChang din sud vestul Chinei la ora 16:12 UTC satelitul Compass G1. Fiind prima lansare a anului 2010 noul satelit a primit indicativul international 2010-001A.

Racheta folosita pentru aceasta lansare a fost Chang Zeng CZ-3C aflata la al treilea zbor operational dupa intrarea in flota chineza odata cu lansarea satelitului TianLian1 in anul 2008. Constructia versiunii 3C a inceput inca din anul 1999 dorindu-se completarea capabilitatilor de transport ale versiunilor 3A si 3B.
Racheta a carei masa la decolare este de 345 de tone are trei trepte capabile sa transporte pe o orbita de transfer geostationara o incarcatura de pana la 3800 kg.

Noul satelit face parte din programul chinez de pozitionare globala Beidou (in traducere in limba engleza “Big Dipper”) redenumit CNSS sau Compass Navigation Satellite System, mai exact a doua generatie Beidou 2 care doreste sa asigure independenta tarii fata de sistemele echivalente ale concurentei: GPS-ul American, Galileo- sistemul european, Glonass- sistemul rusesc si nu in ultimul rand IRNSS programul Indian (Indian Regional Navigational Satellite System).

Interesul Chinei fata de tehnologia de navigatie si pozitionare cu ajutorul satelitilor a aparut pentru prima data undeva la sfarsitul anilor 60. Urmand exemplul sistemului American GPS, la mijlocul anilor 80 China reusea dezvoltarea unui concept de navigatie regionala numit “Twin Star” si care a fost mai apoi testat practic in zbor pe doua platforme de telecomunicatie DFH-2A in anul 1989.

Testul a aratat ca precizia sistemului se apropia de precizia serviciului public a sistemului American GPS fapt care a mobilizat autoritatile chineze sa deblocheze noi fonduri pentru cercetare si dezvoltare.

Prima generatie Beidou a cuprins satelitii Beidou 1A lansat pe 30 octombrie 2000, Beidou 1B lansat pe 20 decembrie 2000, Beidou 1C lansat pe 24 mai 2003 si Beidou 1D lansat pe 2 februarie 2007. Dupa lansarea celui de al treilea satelit, sistemul a devenit operational la inceputul anului 2004, facand din China cea de a treia tara din lume avand propriul sistem de pozitonare prin satelit. Sistemul de referinta folosit era Beijing 1954 cu timpul aliniat dupa ora Beijingului.

Primii doi sateliti au fost plasati la pozitia orbitala 80 de grade est si respectiv 140 de grade est. Al treilea si al patrulea satelit constituiti ca o rezerva au fost instalati la 110.5 grade est respectiv 58.7 grade est (acesta din urma recuperat dupa o problema majora atunci cand dupa lansare panourile solare nu au putut fi desfacute decat cu mari eforturi din partea operatorilor de la sol).

In aceasta configuratie Beidou1 reusea sa acopere regiunea intre 70-140 de grade est longitudine si 5-55 grade nord longitudine si avea o precizie de 100 m folosind doar cei doi sateliti principali, acuratete care putea urca pana la 20 m cand se facea uz de toti cei 4 sateliti si de statiile de sol. In total 150 de utilizatori puteau fi deserviti simultan.

Principiul de functionare presupunea asa numita tehnica “dual way transmission”, un sistem oarecum complicat: terminalele de la sol receptioneaza semnalul unuia dintre cei doi sateliti, apoi raspund transmitand inapoi un semnal catre ambii sateliti. Acest semnal este transmis mai departe catre statia de sol care pe baza diferentei de timp intre cele doua semnale poate calcula pozitia in plan a terminalului de sol. Prin compararea acestei pozitii cu o baza de date tridimensionala ingloband harti teritoriale amanuntite ale regiunilor chineze se poate determina pozitia in spatiu. Aceasta pozitie este transmisa pe urma de statia de sol inapoi catre satelit iar acesta o transmite incriptat catre terminalul de sol, operatorul acestuia primind coordonatele spatiale.
In paralel utilizatorii sistemului pot transmite mesage text incriptate catre statia de sol.

Cum se poate observa sistemul era unul destul de primitiv avand multe inconveniente: limitarea numarului de utilizatori, necesitatea folosirii unor antene de putere mare pentru transmisia semnalului terminalului catre satelit (si implicit de dimensiuni mari), si nu in ultimul rand riscul implicarii active a unei statii de sol pentru buna functionare (spre exemplu in caz de conflict militar aceasta fiind expusa).

Generatia a doua cuprinde platformele Beidou2 M1 lansat pe 13 aprilie 2007, Beidou2 G2 lansat pe 14 aprilie 2009 si acest ultim satelit G1 care era initial asteptat tot in 2009 dar care a fost amanat pana acum.

Constelatia Compass va cuprinde in final 35 de sateliti intr-o arhitectura unica ce combina 5 sateliti geostationari si 30 de sateliti orbitand Pamantul in orbita medie grupati in 3 planuri orbitale.
Spre exemplu primul satelit MEO respectiv BD2 M1 a fost plasat pe o orbita eliptica circularizata cu apogeul la 21545 km, perigeul la 21519 km si o inclinatie de 55.26 grade.

Semnalele transmise vor fi in 4 bande de frecvente: 1195.14-1219.14Mhz, 1256.52-1280.52Mhz, 1559.05-1563.15Mhz si 1587.69-1591.79Mhz unele din ele suprapuse peste semnalele GPS si Galileo. Cum legislatia internationala reglementata de ITU (International Telecomunication Union) prevede ca primul operator care va emite in banda respectiva va avea prioritate va fi interesant de urmarit daca chinezii vor reusi sa ocupe frecventele inaintea sistemului european Galileo. In orice caz vor trebui facute teste suplimentare care sa dovedeasca ca cele trei sisteme functionand in paralel nu vor interfera semnalele transmise.

Satelitii Beidou2 sunt bazati pe platforma DFH 3 (Dong Fang Hong), au dimensiunile 2.2 x 1.72 x 2.0 m, cu o anvergura a panourilor solare de 18.1 m si cantaresc 2200 kg din care 1100 kg combustibil. Durata de viata estimata initial la 5 ani pentru satelitii comerciali, a fost acum extinsa la 8 ani pentru variantele militare.

DFH 3 este o platforma derivata din varianta americana GE Astro Space 5000 (in speciala partea de control de atitudine) tehnologie suplimentara fiind furnizata si de firma Daimler Benz Aerospace AG (in cazul componentelor de comunicatie si a mecanismului de desfacere a panourilor solare).
BD2 G1 este stabilizat triaxial cu ajutorul unui sistem de propulsie cu combustibil lichid avand un motor principal de tip FY 25 pentru manevre orbitale si mentinerea orientarii catre statia de sol. Tehnologia respectiva a fost initial importata de China de la firma germana MBB cu care s-a stabilit un parteneriat commercial, fiind mai apoi extinsa de specialistii chinezi.
Sistemul de putere furnizeaza pana la 1700 W in current continuu. Platforma poate integra instrumente cantarind pana la 170 kg si avand un consum de pana la 900 W.

In prima faza acoperirea sistemului se va limita doar la teritoriul chinez si tarile invecinate urmand ca mai tarziu serviciul sa se extinda la nivel global.
Ca si restul sistemelor de navigatie prin satelit Compass va avea doua componente- una civila cu o acuratete de pozitionare de 10 m, de viteza de 0.2 m/s si de timp de 50 ns si una pentru aplicatii militare mult mai precisa.