Saptamana trecuta a fost una foarte activa in planul mutarilor strategice desi cel putin la nivel declaratiilor politice situatia provocata de instalarea scutului de aparare antiracheta in Europa parea detensionata dupa anuntul SUA de renuntare.Se pare insa ca administratia americana a ales sa joace in continuare activ in domeniul supravegherii testelor balistice efectuate de tari considerate potential periculoase pentru securitatea internationala.

Saptamana trecuta a fost una foarte activa in planul mutarilor strategice desi cel putin la nivel declaratiilor politice situatia provocata de instalarea scutului de aparare antiracheta in Europa parea detensionata dupa anuntul SUA de renuntare, politica administratiei Obama fiind diferita cel putin la nivel oficial de cea a administratiei anterioare.

In spatele usilor inchise insa, tensiunea persista, mai ales ca guvernul iranian a continuat testele balistice sambata cand au fost lansate doua rachete-Fateh110 si Tondar69 si luni 28 septembrie atunci cand au fost lansate alte doua rachete- Shahab3 si Shejil, rachete care potrivit ultimelor date au o raza de actiune de 2000km. Conform estimarilor acestea ar putea lovi si o parte din Balcani adica orase ca Bucuresti, Sofia, Atena sau Istanbul.

Cum era de asteptat, Rusia, principala beneficiara dupa renuntarea la scutul american de protectie antiracheta a adoptat o pozitie concilianta indemnand la prudenta in actiuni.

Se pare insa ca administratia americana a ales sa joace in continuare activ in domeniul supravegherii testelor balistice efectuate de tari considerate potential periculoase pentru securitatea internationala.

Intr-o lansare efectuata pe 25 septembrie U.S. Missile Defense Agency a ridicat pe orbita de la baza Cape Canaveral doi sateliti in cadrul programului ‘Space Tracking and Surveillance System’ (STSS) proiectat ca o constelatie de sateliti zburand in orbita joasa echipati cu senzori optici ce functioneaza in domeniul vizibil si infrarosu si care sunt capabili sa detecteze si sa urmareasca evolutia rachetelor balistice.

STSS este singurul sistem de detectie global fiind capabil sa urmareasca tintele in toate fazele traiectoriei si la orice locatie geografica spre deosebire de predecesoarele DSP (Defense Support Program) si SBIRS High (Space-Based Infrared System).



Prin prelucrarea informatiilor obtinute de la o formatie de sateliti va fi astfel posibila urmarirea 3D a unor potentiale tinte. Senzorii sunt capabili sa detecteze, sa urmareasca si sa identifice automat tipul rachetei. Deasemenea o diagnoza automata permite evaluarea gradului de pericol al lansatorului precum si performantele de ordin dinamic din timpul zborului. Se pot urmari astfel ‘boosterele’ auxiliare folosite la lansare si chiar reintrarea in atmosfera a vehiculelor spatiale.
Datele sunt transmise ‘online’ centrului de comanda si chiar sistemului de rachete interceptoare marind astfel acuratetea si micsorand timpul de interventie-un factor cheie in interceptarea unei potentiale tinte.

Programul a costat 1.5 miliarde de dolari si a fost initiat pentru prima data in timpul administratiei Reagan ca parte a celebrului ‘Star Wars’.
Desi primele lansari erau programate pentru 2006-2007, ele au fost amanate si in final satelitii STSS au ajuns sa zboare abia in 2009.

Prima parte a programului a fost efectuata pe 5 mai 2009 sub numele STSS-ATRR (Space Tracking and Surveillance System Advanced Technology Risk Reduction) atunci cand satelitul STSS-ATTR (USA 205) in valoare de aproximativ 400 milioane de dolari a fost lansat pe orbita.

A doua parte a programului, cunoscuta sub denumirea STSS-Demo a inclus dubla lansare STSS 1 (USA 208) si STSS 2 (USA 209) al caror cost s-a ridicat la 868 milioane de dolari. Satelitii vor avea o durata de viata de la 2 pana la 4 ani.

Pe baza datelor colectate de la acesti sateliti demonstrativi se vor lua deciziile de arhitectura a viitoarei retele operationale STSS si se vor impune cerintele de proiectare pentru urmatorii sateliti.

In lansarea de saptamana trecuta a fost folosita o racheta Delta2 in versiunea 7920-10C care a plecat de la baza Cape Canaveral la ora 12 :20 GMT marcand astfel cel de al 90-lea zbor reusit din mai 1997 intr-o lunga istorie de 145 de zboruri dintre care 143 au fost reusite.

Prima treapta a rachetei a functionat timp de aproximativ 4 minute si jumatate. Dupa alte 6 minute treapta a doua s-a oprit din functionare lasand incarcatura intr-o orbita intermediara la 205km altitudine si o viteza de croaziera de 29185km/h.
Dupa aproximativ alte 32 de minute, la T0+42 :32 treapta a doua a repornit pentru a circulariza orbita, iar ceva mai tarziu la T0+47 :49 primul satelit STSS aflat in varful capsulei de transport s-a separat intrand pe orbita dorita.
La T0+55 :18 cel de al doilea satelit a parasit si el lansatorul confirmand astfel o lansare reusita.

Satelitii cu indicativele NORAD 35937 si 35938, au fost dezvoltati pentru Missile Defense Agency sub coordonarea Northrop Grumman Space Technology partea de senzori fiind proiectata de Raytheon.
Este vorba de o platforma de 2268kg zburand in orbita joasa LEO cu altitudinea de 1351km si inclinatia de 58 de grade (fata de orbitele geostationare clasice alese pentru Defense Support Program) de unde cei doi senzori-‘acquisition sensor’si ‘track sensor’ cu un camp vizual extins pot privi atat sub linia orizontului cat si deasupra ei scanand permanent in spectre multiple de la lungimi de unda mari pana la infrarosu. In timp ce asa numitul ‘acquisition sensor’ este fix, celalalt senzor este mobil pe doua axe fiind astfel capabil sa urmareasca tinta in zbor, iar planul focal si optica sunt racite criogenic marind astfel sensibilitatea lucru important in special in cazul lansatoarelor cu raza lunga de actiune a caror operare este dificil de urmarit in perioadele de parcare orbitala atunci cand motoarele nu functioneaza si cand emisia termica este redusa.



Nu este inca foarte clar daca echipa de operatiuni MDA a fost capabila sa porneasca cei doi sateliti in timpul scurt de cateva zile scurs intre lansare si testele iraniene si daca cele doua platforme si-au facut debutul urmarind aceste teste sau ele isi vor incepe activitatea ceva mai tarziu.
Oricum pana la punerea in functiune completa a sistemului vor mai trece probabil cativa ani si dupa cum arata lucrurile Iranul nu este deloc dispus sa se opreasca din activitatea sa in ciuda eforturilor diplomatice internationale.

credit images: Missile Defense Agency & Northrop Grumman