Astazi 19.08.2009 ora 08:00 UTC Coreea de Sud a incercat sa intre in clubul restrans al tarilor capabile sa isi lanseze singure satelitii pe orbita- club din care fac parte momentan doar SUA, Rusia, Franta, Japonia, China, India, Anglia, Israelul si mai nou Iranul. Stationata la baza Naro Space Center din insula Oenaro situatata in sud-vestul peninsulei coreene, sub coordonarea Korea Aerospace Research Institute (KARI) prima racheta sud coreeana Naro1 (cunoscuta si sub numele de KSLV1 sau Korea Space Launch Vehicle) tintea sa intre in istoria tarii ridicand pe orbita un satelit experimental in greutate de 100kg -STSAT-2.

Astazi 19.08.2009 ora 08 :00 UTC Coreea de Sud a incercat sa intre in clubul restrans al tarilor capabile sa isi lanseze singure satelitii pe orbita- club din care fac parte momentan doar SUA, Rusia, Franta, Japonia, China, India, Anglia, Israelul si mai nou Iranul.

Stationata la baza Naro Space Center din insula Oenaro situatata in sud-vestul peninsulei coreene, sub coordonarea Korea Aerospace Research Institute (KARI) prima racheta sud coreeana Naro1 (cunoscuta si sub numele de KSLV1 sau Korea Space Launch Vehicle) tintea sa intre in istoria tarii ridicand pe orbita un satelit experimental in greutate de 100kg -STSAT-2 (Science and Technology Satellite-2) care intentioneaza sa efectueze pentru doi ani doua tipuri de masuratori : LIST (Lyman- alpha Imaging Solar Telescope)-masuratori ale atmosferei solare si SLR (Satellite Laser Ranging)-respectiv masuratori ale distantei dintre statia de sol si satelitul aflat pe orbita.

Trebuie mentionat ca incepand cu anul 1992 Coreea de Sud a lansat 11 sateliti in spatiu dar toti de pe teritorii straine, folosind rachetele altor operatori. Tot in aceeasi perioada Coreea de Sud a inceput constructia unor rachete experimentale KSR1 si KSR2 alimentate cu combustibil solid si mai tarziu in 2002 a rachetei KSR3 alimentata cu combustibil lichid- in ideea dezvoltarii unui lansator indigen. Tinta initiala era realizarea rachetei din componente fabricate exclusiv pe teritoriul national cu termen limita pana in anul 2005, insa dificultatile tehnologice au schimbat complet programul de proiectare.

In octombrie 2004 in timpul unei vizite oficiale ruse din care faceau parte si reprezentanti ai companiei Khrunichev s-a decis preluarea pentru prima treapta a rachetei KSLV a motorului de productie rusa Angara UM RD-191 iar mai tarziu in anul 2005 contractul oficial a fost semnat intre cele doua parti.

Motorul RD191 a fost construit initial pentru familia de rachete rusesti Angara (ce va intra in operare probabil in 2012) pornind de la motoarele RD171 si RD180 care au propulsat rachetele Zenit si Atlas, dar mai tarziu, datorita dificultatilor economice ale companiei constructoare tehnologia a fost cedata si altor parti in baza unor contracte comerciale. Oricum interesant de consemnat ca RD191 isi va face debutul intr-un zbor de test strain. De altfel designul gandit modular inca de la inceput pentru a fi adaptabil viitoarelor Angara ce urmau sa deserveasca o gama larga de incarcaturi, a permis integrarea cu usurinta si pe alte platforme ocazie cu care si-a castigat si renumele de ‘Universal Rocket Module’. Motorul propriu zis cantareste 10 tone (gol), are o forta de 2094.7kN si un timp de ardere de 300s. Foloseste pentru tractiune un amestec de oxigen lichid (LOX) si cherosen.

Treapta a doua este construita in totalitate in Coreea de Sud pe baza tehnologiei de la predecesoarele KSR1 si foloseste combustibil solid oferind un control precis triaxial. Motorul propriu zis cantareste 100kg, are un timp de ardere de 25s si dezvolta 86.2kN.

Pentru intregul program s-au cheltuit aproape 500 de milioane de dolari dintre care 400 de milioane au fost platiti numai partii ruse pentru transferul de tehnologie. In versiunea actuala racheta cu lungime de 30m si un diametru de 3.9m are o masa de 140 de tone fiind capabila sa injecteze o incarcatura de pana la 100kg intr-o orbita joasa LEO cu altitudinea de 300km si o inclinatie de 38 de grade. Lansarea de azi era initial programata pentru 30 iulie dar a fost amanata succesiv datorita problemelor tehnice pentru 11 august si mai tarziu pentru 19 august.

Astazi racheta a ajuns pe rampa de lansare- dar nici de aceasta data lansarea nu a fost mai norocoasa, cu tot sprijinul celor 160 de ingineri rusi deplasati la centrul coreean pentru support, cronometrul oprindu-se la T0-4 minute aparent din cauza unei erori a secventei de zbor. In mod normal, daca lansarea era reusita separarea satelitului de lansator ar fi trebuit sa aiba loc la 540s dupa lansare, la o inaltime de 306km si o distanta de 2055km de baza de lansare. Deocamdata nu este clar cand sistemele vor fi repuse in functiune si cand o noua tentativa va avea loc- dar probabil ca in urmatoarele zile va fi facuta publica noua data de lansare (posibil undeva in luna septembrie).

Daca aceasta incercare va fi reusita in final, urmatorul zbor de test este planificat pentru luna aprilie 2010 atunci cand se va lansa STSAT-2B.

Momentan Coreea de Sud mai are in dezvoltare si generatiile care ii vor urma lui KSLV1- respectiv KSLV2 (o racheta tot in doua trepte dar folosind pentru etajul al doilea un motor de tip KSR3 cu combustibil lichid reusind sa mareasca capacitatea de transport pana la 1500kg in orbita joasa) si KSLV3 (o racheta cu 3 trepte folosind ambele combinatii autohtone-un motor KSR3 pentru treapta a doua si un motor KSR1 pentru treapta a treia).




update 28.08.2009: Coreea de Sud rateaza prima lansare a rachetei sale orbitale


In articolul de saptamana trecuta relatam despre intentia Coreei de Sud de a se alatura clubului de 9 tari capabile sa isi transporte singure satelitii pe orbita. La acea data dupa mai multe amanari, lansarea fusese suspendata cu cateva minute inainte de ora stabilita-datorita unei erori constate in secventa de zbor.

Saptamana aceasta problema a fost rezolvata, iar racheta a fost repusa pe rampa pentru o noua incercare de zbor. Astfel, marti 25 august ora 09 :00GMT racheta coreeana KSLV1 a parasit baza spatiala Naro cu intentia de a plasa incarcatura experimentala de la bord-satelitul STSAT2 intr-o orbita eliptica inalta cu apogeul la 1500km si perigeul la 300km.

Teoretic prima treapta propulsata de motorul rusesc RD191 ar fi trebuit sa aduca satelitul pana la o inaltime de 196 de km in aproximativ 232 secunde, iar ceva mai tarziu la T0+395s, dupa atingerea altitudinii de 303km, treapta a doua sud coreeana ar fi trebuit sa porneasca si sa imprime satelitului viteza necesara pentru inscriere. La momentul T0+453s si altitudinea de 306km satelitul ar trebui sa fie deja intr-o orbita stabila. Separarea ar fi trebuit sa aiba loc la T0+540s urmata apoi de desfacerea panourilor solare si stabilirea comunicatiei cu solul.

Din pacate insa zborul de test s-a dovedit un esec sau mai exact un semiesec asa dupa cum a fost declarat oficial. Dupa lansare statiile de sol au incercat sa ia legatura cu satelitul dar nu a fost primit nici un fel de semnal ceea ce a condus la verdictul final : pierderea lui.

Mai mult, controversele au fost alimentate si de lipsa informatiilor oficiale si mai tarziu de abordarea diferita a celor doua parti. Astfel compania ruseasca Khrunichev a tinut sa precizeze din start ca din datele colectate de la treapta intai, aceasta a functionat nominal fara nici un fel de probleme, ceea ce ii indreptateste sa declare ca zborul de test a fost un success. Secundar, partea coreeana a fost sugerata voalat ca fiind singura responsabila de esecul treptei a doua si a misiunii satelitului.

In spatele acestor declaratii oficiale este interesant de aflat ce s-a intamplat cu adevarat si de ce satelitul nu a mai ajuns pe orbita.
Datorita configuratiei si parametrilor lansatorului, in mod normal, capsula care protejeaza satelitul la trecerea prin atmosfera ar fi trebuit sa se detaseze automat la sfarsitul arderii treptei intai adica atunci cand acceleratia este maxima (mai exact la o altitudine de 177km). Aceasta capsula protectoare este compusa din doua calote ancorate in structura rachetei printr-un sistem de bolturi. La momentul desprinderii capsulei de corpul rachetei, aceste bolturi sunt distruse automat printr-un sistem explozibil, dezvelind astfel satelitul.

In zborul de marti insa inginerii au observat o rasucire necontrolata a treptei a doua imediat dupa momentul cand capsula ar fi trebuit sa se desprinda. Calculatorul de bord a incercat sa compenseze acest moment de rotatie prin arderi suplimentare de corectie dar se pare ca nu a reusit. Daca informatiile sunt corecte o posibilitate logica pentru acest moment de rotatie ar fi ca una din calotele care compun capsula protectoare nu s-a desprins corect de racheta-ramanand atasata acesteia si inducand o perturbatie majora in aerodinamica zborului- perturbatie care a condus la imposibilitatea realizarii orbitei dorite, satelitul reintrand in atmosfera. Exista chiar sansa ca tot momentul sa fi fost surprins de mini-camerele amplasate la bord si astfel echipa de ingineri sa aiba o perspectiva mai corecta asupra functionarii anormale.

In lipsa acestor date se poate insa presupune ca cel mai probabil unul din bolturile componente nu a fost distrus corect, dar luand in calcul ca intreg sistemul pirotehnic a fost realizat in Coreea de Sud de companii cu traditie in domeniu acest gen de eroare pare surpinzatoare.

Deocamdata nu exista un raport oficial- ambele parti atat cea rusa cat si cea sud coreeana convenind pentru crearea unei comisii de experti care ar trebui sa se reuneasca pentru investigarea in amanunt a cauzelor esecului zborului. Ramane de vazut daca si concluziile comisiei vor marsa pe aceste ipoteze.

Oricare ar fi cauzele si avand in vedere ca se afla atat de aproape de realizarea acestui obiectiv, probabil ca in final Coreea de Sud va reusi sa depaseasca problemele tehnice si sa isi lanseze cu succes prima racheta orbitala. Oricum urmatorul zbor de test nu va fi programat mai devreme de primavara lui 2010.