Dupa lansarea satelitului NATO Sicral 1B, miercuri 29 aprilie, Rusia a lansat la randul ei de la cosmodromul din Plesetsk un satelit de spionaj cu numele Kosmos 2450 conform nomenclatorul ministerului apararii. Pentru lansarea de la ora 16:58 UTC s-a folosit o racheta Soyuz versiunea U care a reusit sa inscrie satelitul pe orbita 8 minute mai tarziu (17:06).
Dupa lansarea satelitului NATO Sicral 1B, miercuri 29 aprilie, Rusia a lansat la randul ei de la cosmodromul din Plesetsk un satelit de spionaj cu numele Kosmos 2450 conform nomenclatorul ministerului apararii. Pentru lansarea de la ora 16:58 UTC s-a folosit o racheta Soyuz versiunea U care a reusit sa inscrie satelitul pe orbita 8 minute mai tarziu (17:06). Aceasta a fost a treia lansare din 2009 realizata de Soyuz dupa precedentele zboruri care au deservit statia spatiala internationala in 10 februarie (Progress M66) si 26 martie (Soyuz TMA).
Satelitul care va zbura intr-o orbita cu apogeul la 335km si perigeul la 167km altitudine si inclinatia de 67 de grade a fost identificat dupa caracteristicile orbitale ca un satelit din clasa Kobalt-M si urmeaza sa inlocuiasca predecesorul Kosmos 2445 ce a zburat intre 14 noiembrie 2008 si 23 februarie 2009.
Satelitii din clasa Kobalt sunt lansati periodic de armata rusa pe acelasi tip de orbita pentru culegerea de informatii. Seria Yantar sau Kobalt este foarte veche datand din anii defunctei URSS (1970) cu foarte multe clase derivate din aceasta platforma. Yantar 4K2M din care face parte si actualul Kosmos 2450 zboara din septembrie 2004 si este astfel la cel de al cincilea satelit plasat cu success (precedente lansari s-au mai efectuat in mai 2006, iunie 2007 si noiembrie 2008). Satelitii cu masa de 6.6 tone si diametrul de 2.7 m sunt destinati realizarii unor poze foarte detaliate asupra unor tinte de la sol. Aceasta se face printr-o stabilizare pe trei axe (folosind motoare de control) pentru o buna pozitionare catre obiectivele de la suprafata Pamantului. Platforma este construita in jurul unui sistem optic mentinut la temperatura constanta 0K si capabil sa realizeze poze la un unghi larg fata de traiectorie (+/-60 grade) si cu o rezolutie foarte ridicata. Satelitul este in mare masura recuperabil- platforma principala foloseste tehnologia de reintrare in atmosfera a capsulelor spatiale rusesti. Faza finala a unei astfel de misiuni inseamna recuperarea platformei principale care contine optica satelitului si filmul realizat in timpul observatiilor. Capsula principala este astfel fortata sa reintre in atmosfera si pe partea finala a zborului incetinita cu ajutorul unor parasute. Spre exemplu, precedentul Kosmos 2445 a aterizat la 53.41 grade nord si 55.18 grade est dupa o misiune de 101 zile. Cum se intampla de obicei in astfel de cazuri, el a starnit curiozitatea localnicilor din satul apropiat alertati de zgomotul produs la aterizare.
In aceasta discutie trebuie amintit ca la randul ei cu o saptamana inainte, pe 22 aprilie 2009 China a lansat Yaogan6 un satelit anuntat ca facand parte din categoria “remote sensing satellite” adica destinat observatiilor meteo si de mediu si pentru prevenirea dezastrelor naturale, dar care a starnit deja controverse in vestul Europei banuindu-se ca este vorba doar de o justificare politica pentru o clasa de sateliti militari de recunoastere dotati cu radare performante si sisteme optice de analiza in orice conditii meteo (inclusiv observatii de noapte). Orbita aleasa pentru observatiile acestui satelit este una joasa cu 520km altitudine si inclinatie de 97.6 grade care ii asigura vizibilitate asupra oricarui meridian deci o acoperire completa a suprafetei terestre. Fata de precedenta lansare din serie (Yaogan5) de pe 15 decembrie 2008, de aceasta data s-a folosit un lansator CZ2CIII (fata de CZ4C) fapt care sugereaza o masa mai mica pentru noul satelit (fata de cele 2.7 tone ale satelitilor Yaogan precedenti). Desi China a pastrat discretia totala cu privire la acest satelit, se banuieste ca platforma de baza este preluata de la unul din satelitii de observatie actuali, iar prezenta in fruntea proiectului ca directori de program al unor specialisti cu vechi state in domeniul ‘Synthetic aperture radar satellite’ nu a facut decat sa alimenteze suspiciunile legate de caracterul militar al noii misiuni.
Desi un numar de trei lansari militare in mai putin de 2 saptamani pare o cifra ridicata, probabil ca nu se poate vorbi totusi de o intensificare a activitatilor de observatie ci este pur si simplu vorba de o periodicitate a acestor gen de sateliti si mai putin de o concurenta directa intre marile puteri militare sau de un raspuns la actiunile concurentilor. Din pacate insa in ochii publicului larg ramane intotdeauna o anumita suspiciune alimentata si de volumul scazut al informatiilor oferite presei in astfel de cazuri.
Orbita satelitului