Azi dimineata la 9:55 UTC a avut loc lansarea satelitului OCO (Orbiting Carbon Observatory) de la baza aeriana Vandenberg din California la bordul unei rachete Taurus XL apartinand operatorului Orbital Sciences. Racheta tocmai trecuse printr-un proces de certificare din partea NASA pentru a putea efectua zborul si se calificase cu succes. Taurus XL este versiunea lansata de la sol a rachetei aeriene Pegasus, impartind aceeasi configuratie cu 3 trepte (bazate pe motoarele Orion 50SXLG, Orion 50XL si Orion 38) plus o prima treapta suplimentara (Castor 120) pentru accelerarea de la sol. Toate motoarele folosesc combustibil solid. Racheta a debutat in 1994 si inregistra pana astazi un numar de 6 lansari reusite cu 10 sateliti plasati in orbita si o lansare ratata in 21 septembrie 2001.
Cu o masa de 73 de tone si o inaltime de 28 de metri, racheta este capabila sa transporte intr-o orbita joasa a Pamantului, incarcaturi de pana la 1300kg.

Satelitul OCO fusese incarcat intr-o capsula speciala protectoare-un con amplasat in varful rachetei. La aproximativ 15 minute de la lansare capsula trebuia sa se separe automat de cel de al patrulea motor, dar se pare ca au fost ceva probleme care au condus la imposibilitatea injectiei in orbita dorita (orbita polara cu 705 km altitudine si 98.2 grade inclinatie). Se pare ca deviatia de la orbita este foarte mare si desi satelitul pare intr-o stare buna (furnizand telemetrie centrului de comanda) va fi imposibil de mutat in orbita dorita doar prin manevre efectuate cu motoarele proprii.
Satelitul care a costat 273 milioane de dolari a fost construit si lansat de Orbital Sciences si coordonat de JPL in cadrul programului NASA ESSP (Earth System Science Pathfinder). Isi propunea sa studieze pentru o perioada de minim 2 ani nivelul de CO2 din atmosfera terestra si sa permita evaluarea mai buna a relatiei dintre concentratia crescuta de CO2 si schimbarile climatice de pe glob.

Prin elaborarea unui model mai avansat bazat pe observatii din spatiu asupra concentratiilor de CO2 la scala globala se spera intelegerea mai buna a ciclului atmosferic si a identificarii mai precise a surselor generatoare de CO2.
Satelitul era stabilizat pe trei axe, avea senzori GPS si o camera stelara si era controlat de un sistem de propulsie folosind hidrazina ; avea ca instrument stiintific un telescop combinand 3 spectrometre ce urmau sa realizeze aproximativ 8 milioane de observatii la fiecare doua saptamani. Totul compactat intr-un satelit cu consum energetic sub 400W din care echipamentul stiintific sub 100W, cu atat mai remarcabil cu cat pentru pastrarea acuratetii masuratorilor, planul focal al telescopului era racit pana la -150 de grade Celsius cu ajutorul unui system criogenic.
Datele colectate urmau sa fie folosite in conjunctie cu cele de la formatia de sateliti Earth Observing System Afternoon Constellation ai NASA si in particular satelitul Aqua al carui instrument Atmospheric Infrared Sounder masoara nivelul gazelor dar din atmosfera inalta.

credit JPL