Probleme Eutelsat W2M
06-07-2009 15:02
EADS Astrium

 

Seria neagra a defectiunilor satelitilor continua. La sfarsitul lunii decembrie 2008, relatam despre ultima lansare Ariane5 a anului (20 decembrie 2008), lansare in care fusesera trimisi pe orbita satelitii HotBird9 si W2M apartinand operatorului Eutelsat.

Seria neagra a defectiunilor satelitilor continua. La sfarsitul lunii decembrie 2008, relatam despre ultima lansare Ariane5 a anului (20 decembrie 2008), lansare in care fusesera trimisi pe orbita satelitii HotBird9 si W2M apartinand operatorului Eutelsat.
Satelitul W2M este conceput in parteneriat de EADS Astrium si ANTRIX (divizia comerciala a agentiei spatiale indiene ISRO) si urma sa fie pozitionat la 16 grade est, cu acoperire nominala peste Europa, Africa de Nord si Orientul mijlociu, si cu o emisie ce se poate regla pe orbita pentru a acoperi alte zone cum ar fi Africa si Asia centrala. Urma sa furnizeze 24 pana la 32 de transpondere in banda Ku (in functie de modul de operare).
Iata insa ca intr-un comunicat de presa de pe 28 ianuarie 2009, Eutelsat anunta ca W2M care a fost mutat de pe orbita de test pe orbita operationala la 16 grade est, a suferit o grava anomalie a sistemului de putere de la bord si nu indeplineste conditiile tehnice de operare nominala. In aceasta situatie, pentru a evita alte neplaceri ulterioare s-a decis ca satelitul sa nu fie integrat in flota Eutelsat si sa ramana in continuare sub observatii la centrul spatial indian ISRO pana cand va fi gasita o solutie tehnica de remediere a anomaliei. Trebuie mentionat ca de obicei in primele luni, cand satelitul se afla in faza de teste si pregatire pentru functionare nominala responsabilitatea apartine in totalitate operatorului lansarii (fabricantul in acest caz), iar mai apoi o data cu intrarea in operare propriu zisa este transferata clientului (Eutelsat pentru W2M). Desi acest comunicat de presa nu este foarte explicit, lasand posibilitati pentru o eventuala reparatie, alte surse neoficiale afirma ca defectiunea este mult prea serioasa pentru a putea fi remediata in spatiu, iar satelitul este definitiv pierdut. Trebuie spus insa ca Eutelsat nu pierde financiar din acest incident, ci doar ca imagine (satelitul fiind in intregime asigurat). Un lucru interesant de urmarit pentru viitor va fi cum aceasta eroare va afecta contractele bilaterale Europa-India (daca se va dovedi in final ca a fost o greseala de proiectare/fabricatie).
W2M era programat sa inlocuiasca satelitul aflat la 16 grade est, W2, dar in conditiile de fata acesta va ramane operational pana cand o alta solutie va fi gasita (Eutelsat a dat asigurari ca acesta are suficiente resurse pentru a ramane operational pana in 2010). Satelitul W2 preia si cateva din programele romanesti (Antena3, N24, National TV, TVRi, TVR Cluj, TVR Timisoara, Cultural etc).
Un alt satelit din serie W3B, aflat inca in faza de constructie incepand cu februarie 2008, si care a fost proiectat de asa natura ca sa poata ocupa oricare din sloturile Eutelsat de la 16 grade est, 10 grade est sau 36 grade est, va fi in aceste conditii mutat pe pozitia ramasa neacoperita. Lansarea este prevazuta pentru mijlocul anului 2010 si va mari astfel capacitatea slotului de la 16 grade est, de la 27 la 56 transpondere in banda Ku.
Intr-o incercare de calmare a eventualilor clienti ingrijorati de situatia creata, purtatorul de cuvant al Eutelsat a spus ca desi pierderea noului satelit este o serioasa dezamagire, strategia Eutelsat a fost construita sa tina seama si de astfel de evenimente si nu va crea neplaceri la nivel de servicii oferite.
Eutelsat SA cu sediul general in Paris, are o capacitate de 26 de sateliti cu acoperire globala (Europa, Orientul mijlociu, Africa, India, Asia si America) preluand mai mult de 3180 de canale TV si 1100 de posturi de radio. Pentru anul fiscal 2008-2009 Eutelsat asteapta incasari in valoare de 900 de milioane de euro.

 
jQuery Menu by Apycom