Misiunea ERS-2 ajunge la final
09-09-2011 02:18
Pe 5 septembrie 2011 ESA a oprit definitiv satelitul stiintific ERS-2. A fost o operatiune complexa care a insemnat printre altele scaderea altitudinii orbitale (astazi ERS-2 a fost lasat intr-o orbita LEO circulara la 570 km) si trecerea subsistemelor de la bord intr-o stare pasiva.

Aceasta actiune a implicat consumarea restului de hidrazina, deconectarea bateriilor si oprirea sistemului de comunicatie- astfel ca de pe 5 septembrie ora 13 :16 GMT nici un fel de date nu vor mai fi receptionate.
Urmand ultimele recomandari internationale cu privire la protectia spatiului cosmic, inginerii au facut simulari si au ajuns la concluzia ca satelitul ERS-2 nu va ramane pe orbita ci va cobora progresiv si va reintra/arde in atmosfera in mai putin de 15 ani.
ERS-2 sau ‘European Remote-Sensing Satellite’, parte a programului ‘Earth Observation’ al ESA a realizat 8 experimente :
-RA-The Radar Altimeter
-ATSR-The Along Track Scanning Radiometer
-GOME-Global Ozone Monitoring Experiment
-MWR- The microwave radiometer
-SAR- Synthetic Aperture Radar
-WS- The Wind Scatterometer
-PRARE-The Precise Range And Range-Rate Equipment

El a fost lansat in anul 1995 la bordul unei rachete Ariane si este similar din punct de vedere tehnic cu satelitul ERS-1 care fusese lansat in 1991.
Cantarea 2.5 tone si opera dintr-o orbita LEO circulara (altitudine 785 km) polara (inclinatie orbitala 98.5 grade).
Desi prevazut sa functioneze pentru o perioada de 3-4 ani, ERS-2 si-a depasit cu mult durata estimata de viata (aprocimativ 16 ani), reusind sa furnizeze date de stiinta pana in iunie 2011.
Succesorul programului ERS pe orbita este satelitul Envisat lansat de agentia spatiala europeana ESA in martie 2002.

Pozitia satelitului ERS-2:
link

Galerie de poze realizate in programul ERS:
link

credit ESA


jQuery Menu by Apycom