Soyuz MS-02 ajunge la ISS
24-10-2016 11:16
Capsula ruseasca Soyuz MS-02 a fost lansata din Baikonur miercuri 19 octombrie de o racheta Soyuz-Fregat. Zborul, era prevazut initial pentru luna septembrie, insa a fost amanat de o problema tehnica (un scurt circuit depistat de ingineri in timpul integrarii).

La bord echipajul expeditiei 49/50, compus din Sergey Ryzhikov (comandant), Andrey Borisenko (inginer de zbor) si Shane Kimbrough (astronaut american care va conduce expeditia pe ISS), care ar trebui sa petreaca trecerea dintre ani in spatiu (intoarcerea lor este programata pentru februarie-martie 2017).
A fost un zbor de doua zile si 34 de orbite in jurul Pamantului, ceva mai lung decat misiunile cu transfer rapid (doar patru orbite) cu care rusii ne obisnuisera in ultimul timp, insa oarecum justificat avand in vedere ca versiunea MS este abia la al doilea sau zbor si orice timp petrecut in spatiu da posibilitatea inginerilor sa evalueze si eventual sa corecteze sistemele critice incorporate.

In urma lui Soyuz MS-02 a ajuns din urma statia si s-a cuplat pe 21 octombrie la 01:52 GMT la portul Poisk al lui ISS, in plina vizibilitate a statiilor de sol rusesti.
Cu intarzierea de o luna pe care o aminteam mai devreme cei trei au reusit sa inlocuiasca echipajul 48 (Jeff Williams, Alexey Ovchinin si Oleg Skripochka) care parasise statia pe 6 septembrie, alaturandu-se la timp lui Kate Rubins, Anatoly Ivanishin si Takuya Onishi (cei trei astronauti aflati astazi pe statie) pentru descarcarea cargoului Cygnus OA-5 lansat de Orbital pe 17 octombrie si andocat la ISS pe 23 octombrie (despre acesta intr-un articol separat pe care il vom publica pe site).

Pe 29 octombrie echipajul 49/50 va ramane singur pe statie dupa ce echipajul 48/49 isi va incheia misiunea si se va intoarce pe Pamant cu capsula Soyuz MS-01. Nu pentru multa vreme insa, pentru ca pe 15 noiembrie la bordul lui soyuz MS-03 vor zbura Oleg Novitskiy (Roskosmos), Thomas Pesquet (ESA) si Peggy Whitson (NASA), expeditia 50/51.

 


Echipajul extins de 6 astronauti va fi perfect justificat pentru ca lunile decembrie si ianuarie se anunta extrem de pline: doua cargouri, unul japonez HTV si unul american Cygnus sunt asteptate la ISS.
Acesta din urma ar trebui sa aiba cu el si cateva zeci de nano-sateliti ai constelatiei QB50 in care este inscris si programul romanesc Robisat. Va fi un efort substantial pentru astronauti care vor trebui sa ii descarce, sa ii pregateasca de lansare si apoi sa le dea drumul pe orbita cu ajutorul bratului robotic de pe modulul japonez Kibo (astfel de lansari se fac acum frecvent de pe statie, insa niciodata astronautii nu au avut atatia nano-sateliti de care sa se ocupe in acelasi timp).


Mai multe despre misiunea Robisat:

Robisat


Mai jos cateva video-uri cu capsula Soyuz in diferitele faze ale misiunii: integrare si testare, montarea in racheta, lansarea, captura cu ISS si andocarea, desprinderea si revenirea pe Pamant.


Credit Roskosmos/NASA







jQuery Menu by Apycom