Vineri 19 august, o racheta Delta 4 a celor de la ULA (United launch Alliance) a transportat pe orbita inca doi sateliti US Air Force. Cei doi, cu indicativele GSSAP 3 si 4 fac parte din constelatia Geosynchronous Space Situational Awareness Program si se alatura satelitilor GSSAP 1 si 2 lansati in iulie 2014, dubland practic, la 2 ani de la inaugurare, capacitatea sistemului.
GSSAP care opereaza la 37000 km deasupra Pamantului in GEO, face parte ca si echivalentul sau in orbita joasa SBSS, din categoria Space Surveillance Network cu ajutorul carora USSTRATCOM evalueaza si planifica misiuni de tip SSA (Space Situational Awareness).
Senzorii din spatiu ajuta practic observatiile optice sau radar de la sol, beneficiind de avantajul de a nu fi influentati de conditiile meteo sau de perturbatiile atmosferice. Astfel cele cateva zeci de mii de obiecte aflate astazi pe orbita Pamantului pot fi urmarite indeaproape intr-o maniera regulata, oferind foarte bune date statistice.
Supravegherea spatiala are in acest fel mai multe functii: clasica detectare a oricaror posibile intersectari de orbita intre doua sau mai multe obiecte aflate in spatiu (evitarea accidentelor), investigarea anumitor incidente petrecute in spatiu (spre exemplu accidente sau anomalii petrecute la bordul unor sateliti), dar si printr-o mai buna caracterizare a proprietatilor, detectarea din timp a oricaror potentiale amenintari cu privire la securitatea SUA, atat la nivel de sol cat si in spatiu.
Aceasta din urma o componenta importanta in jocul geo-politic global in conditiile intensificarii programelor spatiale din tari emergente si a sporirii capacitatii lor tehnice – tradus in context militar prin dublarea vechilor ICBM-uri de arme mult mai sofisticate, capabile sa stea in stare latenta (disimulat sub forma unor sateliti clasici) pentru perioade lungi de timp, dar capabile in acelasi timp sa se reactiveze la momentul oportun.
Asa cum e de asteptat, programul GSSAP ruleaza cu caracter secret, astfel ca putine date tehnice sunt cunoscute in privinta capacitatii sale. Se stie insa ca cei patru sateliti construiti pana acum au fost integrati in Dulles, la sediul Orbital Sciences Corporation, beneficiind probabil de o parte din tehnologiile platformei GeoStar, folosita de obicei, asa cum spune si numele, pentru satelitii geostationari ai companiei.
GSSAP au cel mai probabil 650-700 kg din care o buna parte combustibil, cu ajutorul caruia pot face frecvent schimbari de orbita pentru a se pozitiona favorabil in raport cu tinta. Spre exemplu primii doi sateliti au fost folositi cu succes pentru investigarea anomaliilor produse la bordul satelitilor Muos 3 si 5.
Ei sunt localizati astazi la 147 grade longitudine estica, deasupra Oceaniei si par sa se deplaseze spre vest.
Partea de instrumentatie este cel mai probabil construita de laboratoarele de cercetare ale armatei americane si realizeaza atat supravegherea optica cat si radio a activitatii obiectelor incluse pentru monitorizare (mergand de la caracteristicile fizice constructive pana la schimbari de pozitie/manevre orbitale, spectru de transmisie radio etc).
De mentionat in zborul de acum doi ani includerea suplimentara a doi sateliti de mici dimensiunii construiti de AFRL (Air Force Research Laboratory) pentru testarea unor algoritmi de navigatie in apropierea altor sateliti. Numiti Angels ei au fost plasati, dupa separarea celor doi sateliti GSSAP, impreuna cu treapta superioara a rachetei la cateva sute de km deasupra orbitei GEO. Distanta initiala fata de tinta (treapta rachetei) a fost scazuta progresiv pe parcursul mai multor luni, cu evaluarea atenta a performantelor de zbor.
A fost un pas inainte in tehnologiile de interceptare si zbor in formatie stransa, avand in vedere miniaturizarea platformei dar si gradul ridicat de autonomie (practic mare parte din activitati fiind automatizate). Un indiciu pentru o retea de mari dimensiuni, care poate fi pusa in practica mai tarziu.
Pentru zborul de vineri nu avem nici un fel de amanunte cu privire la o continuarea acestui experiment, insa, cum aminteam mai devreme, fiind vorba despre o misiune militara, astfel de detalii pot fi omise intentionat.
Ce mai merita mentionat in finalul acestui articol: a fost tot o lansare de la Cape Canaveral ca si cea din 2014, si desi initial era alocata o racheta Atlas 5, pana la urma tot Delta 4 a ajuns pe rampa – bifand zborul cu numarul 375 pentru o racheta Delta 4. De aceasta data a fost folosita versiunea imbunatatita a lui Delta 4M+(4,2), care poate duce in GTO cu 500 kg mai mult decat versiunea anterioara (6.3 tone fata de 5.8) si cu 700 kg mai mult in GEO (2.3 tone fata de 1.6 tone).
Articole similare:
Sistemul SBSS devine realitate
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20100930085027
Statele Unite intaresc scutul antiracheta cu un nou satelit geostationar
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20130320093056
Credit US Air Force